31 decembrie 2009

Io va las cu Phoenix

La multi ani. Un 2010 plin de iubire si lumina!
Pentru cei care petrec acasa - Phoenix













O noua credinta : Google ?!

"Noi cei de la Biserica Google credem cǎ motorul de cǎutare Google este cea mai apropiatǎ experienţǎ directǎ pe care umanitatea o poate avea cu o divinitate (aşa cum este ea definitǎ în mod obişnuit). Credem cǎ existǎ mult mai multe dovezi în favoarea divinitǎţii Google-ului decât în favoarea divinitǎţii zeitǎţilor tradiţionale. Deci, gugǎliştii cred cǎ Google ar trebui sǎ primeascǎ titlul de Dumnezeu"


Cele 9 dovezi :

1. Google este entitatea existentǎ cea mai apropiatǎ de omniscenţǎ

2. Google este peste tot deodatǎ (omniprezenţǎ)

3. Google rǎspunde la rugǎciuni

4. Google este practic nemuritor

5. Google este infinit (Internetul poate, teoretic, creşte la nesfârşit)

6. Google ţine minte tot

7. Google nu poate face rǎu (sloganul neoficial al companiei este ""Nu fi rǎu")

8. Lumea crede în Google (termenul "Google" a fost cǎutat de mai multe ori decât "''God'', ''Jesus'', ''Allah'', ''Buddha'', ''Christianity'' şi ''Islam'' luate împreunǎ)

9. Existǎ dovezi nenumǎrate cum cǎ Google existǎ. Nu e nevoie de credinţǎ [oarbǎ]

Sursa, cititi : Brisbanetimes

30 decembrie 2009

David Hoffman despre cum e să pierzi totul

Trebuie sa iasa ceva bun din ceva rau. Aceasta "tragedie" nu il doboara pe David Hoffman, dimpotriva il inspira si motiveaza sa vina cu idei noi astfel incepe un nou proiect din tragedia lui "O viata pe bucatele".
"Keep your face to the sunshine and you will not see the shadows."

Click "View Subtitles" pentru subtitrare in limba romana.

Prince of Persia Film 2010

Prince of Persia : The Sands of Time, probabil unul din cele mai bune filme ale lui 2010 gen Sci-Fi, fantasy, adventure. Apare in mai.
Official Trailer HD

21 decembrie 2009

Fa-ti timp

In trecerea grabita prin lume, catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzand,
Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricand!

Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti langa izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!

Fa-ti timp pentru-adevaruri si adancimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!

Fa-ti timp, pe-un munte seara, stand singur, sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!

Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrani,
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru caini

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!

Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!

Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!

Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa Inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!

Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plangi –
Comoara risipita a vietii n-o mai strangi!

- Rudyard Kipling -

20 decembrie 2009

Film - Avatar 2009

Cu siguranta filmului anului 2009 si unul dintre cele mai bune din ultimii 30 de ani, cu incasari de peste 40 mil. $ in prima zi.
Acelasi regizor, James Cameron, care in anii '80 ne-a uluit cu Terminator 2 iar in '90 cu Titanic.
Combinatia perfecta de gen de filme care mie imi plac, SF-Aventura-Fantasy, a mers direct la inima :). Iar filmul are un mesaj cu caracter spiritual puternic.

O descriere pe scurt.
Actiunea se petrece in 2154, oamenii ajung pe o planeta indepartata numita Pandora, foarte bogata in zacaminte si resurse. Orbiti de bogatiile Pandorei, un taram de vis de altfel, colonia umana incerca sa exploateze planeta. Doar ca pentru asta trebuie sa-i convinga pe indigeni, poporul Na'vi, sa-si paraseasca pamanturile, ori pe cale diplomatica sau cu forta armata. Depasiti tehnologic acesti bastinasi pare sa nu aiba nicio sansa. In schimb acest popor Na'vi erau fiinte foarte spirituale, conectate in permanenta la Divinitate, la Mama Natura si la toata energia plenetei lor. Se puteau conecta la lumea spiritelor comunicand astfel cu stramosii lor, se conectau cu spiritele animalelor pe care le puteau controla mental. Ce se va intampla va las pe voi sa descoperiti, mai multe cuvintele sunt de prisos :D.
Va recomand sa mergeti sa il vedeti 3D la cinema, senzatie unica.


18 decembrie 2009

Alexandru Pargaru - Iubirea

no comment.

Film - 3 Iron - 2004

"It's hard to tell that the world we live in is either a reality or a dream."

Dupa Spring,Summer,Fall,Winter...and Spring , iata un alt film genial in regia lui Kim Ki Duk.

"E ciudat sa pot sa accept ideea ca din cand in cand mai apare cineva care pune lucrurile in perspectiva atat de frumos si de straniu incat devii gelos.
Kim Ki Duk ne mai spune ca pentru el dragostea este inexplicabila in cuvinte. Asa ca mai bine se scutura de ele ca si cum ar fi niste scame enervante. Devine silentios, tacut si retras in cuvinte si explicatii, abuzand de gesturi si de micica. Imaginea vorbeste de la sine. Orice functie vitala este blocata in fata acestui spectacol de tacere." - filmblog.ro

Un film de-a dreptul fascinant, cu un scenariu excelent,ingenios,nebunesc, genial...
Divinitate in imagini.
Un alt produs de calitate al cinematografiei asiatice.este un film de dragoste unic in felul sau.povestea filmului m-a emotionat.
Numai asiaticii puteau face un film atat de demet de frumos!
Intr-adevar e cea mai originala poveste de dragoste. - cateva comentarii de pe cinemarx.ro



Filmul online pe stagevu.com



Pentru a viziona filmul online aveti nevoie de DivX Player instalat. Daca nu il aveti se poate descarca AICI .
Click butonul download pentru ca filmul sa ruleze ( asteptati cateva minute sa se incarce ).
Subtitrarea la film o puteti descarca AICI. , prima varianta.

15 decembrie 2009

De la Zamolxe spre Noua Era

O noua carte de Aryana Havah si anume "Cartea a doua de la Zamolxe spre Noua Era". O continuare a cartii "Inuaki, reptilianul din mine", pe care multi dintre voi ati citit-o deja.
Cartea pastreaza acelasi format, care mie imi place, si anume scurta, 120 de pagini, citibila in 3,4 ore, sub forma de dialog, captivant. Dialogul intre autoare si David, copilul de 7 ani venit de pe Inua care comunica cu o entitate evoluata pe nume Aghton, continua.
Aflam informatii despre trecutul necunoscut al Pamantului, din perioada Atlantidei, Egiptului, Daciei cat si capacitatile pe care oameni "primitivi" din acele vremuri le aveau, dar si despre viitorul luminos care ne asteapta.

Un mesaj de la David pentru cititori :

«Noi oamenii am fost învăţaţi să căutăm Adevărul în gurile celor din jurul nostru, să îl căutăm pe Dumnezeu în cer, să spunem că suntem oameni şi că suntem supuşi greşelilor, să facem rău şi apoi să cerem iertare şi să ne punem măşti pe faţă, spre a plăcea celorlalţi. Acum aceste învăţături trebuie să dispară. Adevărul se află în noi, la fel ca şi Dumnezeu, suntem oameni, dar suntem lăsaţi spre a fi desăvârşiţi; trebuie să facem bine, pentru ca binele să se întoarcă înspre noi şi trebuie să devenim noi înşine, pentru a deveni cei ce am fost. Nimeni, nici eu şi nici alţii asemeni mie nu trebuiesc ascultaţi orbeşte. Cuvintele trebuie să treacă prin suflet şi nu prin minte, căci în inimă se afla Locul Sfânt al Adevărului. Acolo mintea nu are acces şi nici o altă minte nu poate ajunge. Aşa că vă zic vouă ascultaţi cu sufletul, înţelegeţi cu inima şi trăiţi în Divinitate.»

Cartea o puteti comanda de la diferite edituri, Editura Orfeu, Editura Adevar-Divin., sau in format electronic pe scribd.com

Cartea a II a de La Zamolxe Spre Noua Era

Parabola cersetorului

Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?", murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau", spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?", întrebă acesta.
„Un gunoi", răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu." „Te-ai uitat vreodată înăuntru?", întrebă străinul. „Nu", răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea." „Uită-te înăuntru", insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.
Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor" — mi se pare că vă aud protestând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi indestructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

- fragment din Puterea Prezentului - Eckhart Tolle

11 decembrie 2009

Ken Robinson - Scolile distrug creativitatea

Pe masura ce crestem uitam sa fim creativi. Sistemul educational distruge creativitatea sustine Sir Ken Robinson. Suntem, mai degraba educati sa o pierdem. Si nu doar sistemul educational ci toata societatea in general ne educa cu grija cum sa uitam sa mai fim creativi, si ne pregateste pentru o viata de robot. Desi cand esti creativ se manifesta puterea divina din tine si exprimi cel mai bine cine esti tu.
Conferinta are si subtitrare in romana, click pe view subtitles. Aveti si optiune pentru full screen.

10 decembrie 2009

Terence McKenna - Nimeni nu e mai destept decat tine

Conspiratia Tacerii - Misterul OZN ; OZN, mit sau realitate

emisiune : Conspiratia tacerii
data : 11/11/2009
subiect : Misterul OZN
invitat : Viorel Stefan - cercetator OZN
durata : 44'











emisiune : Conspiratia tacerii
data : 12/11/2009
subiect : OZN, mit sau realitate
invitat : Viorel Stefan - cercetator OZN
durata : 44'









28 noiembrie 2009

Stiinta spirituala vedica

O cale universala spre divinitate

Cateva informatii si un filmulet de la ezotericfest.

Filozofia Constiintei de Krsna
Krsna este Creatorul, sursa originara a tot ce exista. El creeaza, mentine si anihileaza fara greutate intreaga creatie, care include nenumarate universuri, aidoma celui in care traim. Desi Krsna este sursa creatiei materiale, El nu este o fiinta materiala, ci este personificarea eternitatii, cunoasterii si fericirii. El se afla deasupra puterii noastre de percepere, chiar deasuprea imaginatiei noastre, dar totodata este prezent in inima fiecaruia. Din timpuri imemoriabile, Krsna s-a relevat umanitatii in nenumarate forme transcendente. Krsna este forma incantatoare a Absolutului Divin si poate fi cunoscut intru totul numai de catre devotatii care ii daruiesc atma-bhakti sau devotiunea sufletului pur. Pentru cei care nu ii sunt devotati, fie ei yoghini sau mistici, Krsna ramane invaluit in mister. "Krsna este un mit" , vor spune ei, "o figura istorica, un concept impersonal, o lumina sau energie."
Veda afirma ca toate fiintele vii nu sunt nici corp nici minte, ci suflete spirituale acoperite insa de corp si de minte. Trupurile noastre trec prin schimbari radicale, de la copilarie la adolescenta, la maturitate si apoi la batranete. Totusi dincolo de aceste schimbari ale trupului si ale mintii ramane un simt al sinelui care nu poate fi tagaduit. Este experineta "eu sunt". Evident, noi suntem altceva decat trupul sau mintea. Acest ceva este sinele nostru real, sufletul. Ce se intampla cu noi, cu sufletul, dupa moarte? Bhagavad-Gita ne spune ca asa precum sufletul trece prin diferite trupuri de la nastere pana la batranete, tot asa el primeste un alt corp dupa moarte. Urmatoarea nastere va fi determinata de starea de constiinta pe care respectiva persoana a dezvoltat-o in decursul vietii. Astfel, puten obtine un nou corp uman, suprauman, sau putem regresa inspre forme inferioare, cum sunt animalele sau plantele.
Dar nu este obligatoriu ca acest ciclu dureros al reincarnarii sau al repetarii nasterii, batranetii, bolii si mortii sa fie fara sfarsit. In Bhagvad-Gita, Krsna spune ca cei care il adora din toata inima, ajungand sa se gandeasca la El fara incetare, nu se vor mai naste in lumea materiala. Ei vor pasi pe taramul transcedental al constiintei de Krsna care este dicolo de timp si spatiu, mai presus de ciclurile cosmice ale creatiei si distrugerii lumii materiale.

Maha-Mantra Hare Krsna
Vibratia trascedentala generata prin cuvintele Hare Krsna, Hare Krsna, Krsna Krsna, Hare Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare Hare este o metoda eficienta de trezire a constiintei de Krsna. Constiinta de Krsna nu este o manipulare artificiala a mintii, ci este energia originala a entitatii vii, acum poluata de atmosfera materiala. Cand auzim vibratia transcedentala, constiinta de Krsna este revitalizata.
Experimentand practic procesul prin rostirea sau cantarea maha mantrei, o persoana poate percepe imediat un extaz trascedental venind din lumea spirituala.
Vibratia mantrei depaseste stadiul simturilor, al mintii si inteligentei, actionand direct asupra constiintei noastre.

Pentru mai multe informatii vizitati http://www.krishna.ro/ , Centrul Hare Khrisna Oradea
Concertul de muzica traditionala vedica, de la ezotericfest a fost de exceptie, din pacate calitatea sunetului la inregistrare lasa de dorit.
Filmuletul :


25 noiembrie 2009

Curs - Legea Atractiei

"Esti cumva una dintre acele persoane care considera ca exista in viata sa lucruri care ar trebui imbunatatite?
Poate te-ai saturat sa nu ai niciodata suficienti bani si vrei bani mai multi?
Poate nu mai ai chef sa mergi la servisiu deoarece consideri ca tu meriti mai mult decat ti se da si vrei un serviciu mai bine platit?
Poate colegii de la locul de munca sunt insuportabili si nu sti ce sa faci ca sa schimbi situatia si vrei colegi intelegatori si binevoitori?
Poate te-ai saturat sa fi nefericit si neinteles in relatia de cuplu in care traiesti si vrei o relatie de cuplu fericita?
Poate te-ai saturat sa schimbi partenerii in speranta ca il vei gasi pe cel adevarat si vrei sa-ti gasesti sufletul pereche si nu sti cum s-o faci?
Poate copiii tai nu te asculta si nu mai sti ce sa faci si vrei copii cuminti si ascultatori?
Poate te-ai saturat sa cumperi doar ceea ce-ti permiti si vrei sa-ti cumperi tot ce-ti doresti?
Poate ai vrea sa mergi de doua ori pe an in concediu in locuri exotice, fara sa te gandesti la cat costa?
Poate te-ai saturat de bolile pe care le tot tratezi dar numai nu scapi de ele si vrei sa fi perfect sanatos?
Poate vrei sa-ti schimbi casa si nu sti de unde sa faci rost de bani?
Poate vrei masina noua cu zero km care nu a mai fost condusa de nimeni?
Poate vrei sa devi o persoana de succes?
Poate vrei sa te dezvolti din punct de vedere spiritual dar nu sti care este acel Maestru de la care sa inveti?

SUNT SIGURA CA SUNT MULTE LUCRURI PE CARE TI LE DORESTI SI SUNT FOARTE SIGURA CA LE SI MERITI ! POATE NU AI STIUT CUM SA LE OBTII?

Cu siguranta ca sunt multe lucruri pe care ai dori sa le schimbi sau sa le imbunatatesti in viata ta !!!
Chiar daca nu ai gasit in randurile de mai sus acele lucruri pe care ai vrea sa le obtii,sa le schimbi sau sa le imbunatatesti, te asigur ca dupa ce vei participa la cursul ,, LEGEA ATRACTIEI “vei putea realiza modificarile dorite in viata ta.
Stiu ca esti o persoana ocupata si foarte grabita, de aceea cursul este structurat in asa fel incat in 2-3 ore sa-ti dau SECRETUL materializarii dorintelor tale !!!
Participarea la curs se face pe baza de inscriere, in acest caz investitia in viitorul tau fiind de 50 RON, in caz ca vii direct la curs fara sa te fi inregistrat inainte ,sau te-ai inregistrat cu mai putin de o saptamana inaintea cursului, suma de investit in viitorul tau va fi de 70 RON. Spre binele tau si al buzunarului tau iti recomand sa te inregistrezi ACUM !!!

Inscrieri la curs se pot face prin :
Telefon :004-0751739263 EC.Marian Elena Eniko, Maestru Profesor in terapii alternative
Mail: succes4all999@gmail.com
Site : http://www.succes4all.ro/( momentan in constructie )

CURSUL SE TINE IN TOATE ORASELE MARI DIN TARA
PACEA SA FIE CU TINE !"

18 noiembrie 2009

Film - Spring,Summer,Fall,Winter...and Spring - 2003

"An elegantly simple, profound buddhist fable."

Un film care l-am putea pune in categoria filmelor hmm. Viata unui calugar buddhist retras intr-un templu plutitor in mijlocul unui lac inconjurat de munti si a unui copil, discipol.
Daca ne uitam putin la titlu ( primavara, vara, toamna, iarna ...si primavara ) acesta scoate in evidenta ideea ciclitatii naturii...dar si a vietii ; prin fiecare anotimp asistam la natura trecatoare a vietii in manifestarea sa pura : nastere, durere, dragoste, disperare, moarte si renastere.
Cel care vorbeste cel mai mult, de-a lungul filmului, esti chiar tu. Ca modalitate de comunicare prin cuvinte filmul e sarac, totusi acele cateva fraze din film ( vreo 20 ) sunt bine alese, pline de esenta si invataminte.
Filmul iti trasmite mesajul sau, pe langa putinele cuvinte, prin simplitatea lucrurilor, a vietii, prin frumusetea naturii, dar mai ales prin calatoria micului discipol de la ignoranta, nestiinta - prin cruzimea inocenta a copilariei, erotismul adolescentei, pierderea de sine a maturului - pana la "trezire" si intelepciunea unui maestru.

Filmul online pe stagevu.com



Pentru a viziona filmul online aveti nevoie de DivX Player instalat. Daca nu il aveti se poate descarca AICI . Pentru Full Screen aveti buton in dreapta jos.
Click butonul download pentru ca filmul sa ruleze, asteptati cateva minute sa se incarce.
Subtitrarea la film o puteti descarca AICI. , varianta 4 sigur functioneaza.


17 noiembrie 2009

2012 - Apocalipsa sau Noul Soare?

De curand a fost lansat, in SUA si in multe alte tari, filmul ce prezinta dezastrul pe care il va aduce anul 2012. Cu respect va cerem ajutorul pentru a darui lumii o alternativa si anume un film creat de noi ( grupul Shift of the Ages, site : http://www.shiftoftheages.com/ ) cu un mesaj video de la Inteleptul Cirilo, numit 2012 - Apocalipsa sau Noul Soare.
Mesajul de suflet al Shift of the Ages va fi exprimat intr-un film documentar numit "Shift of the Ages", ce va fi distribuit in 2010.
"Pana acum, echipa Shift of the Ages nu i-a auzit niciodata pe mayasi sa vorbeasca despre sfarsitul lumii, ci doar despre sfarsitul unei epoci. In aceasta perioada, noi suntem intr-un proces numit de catre mayasi Schimbarea Soarelui." - Steve Copeland, realizatorul filmului Shift of the Ages.



Traducerea filmulul in romana!

Sunt aici, in acest Templu Sacru, ai strabunilor mei.

Aceasta mare structura, care este atat de remercabila, a fost construita in onoarea Bunicului Soare.

Odata la 5200 de ani, venim in acest punct, atunci cand planeta Pamant se intuneca pentru o perioada de 50 - 70 de ore. Nu putem vedea soarele. De ce? Pentru ca stiinta astronomilor mayasi spune ca Pamantul intotdeauna se invarte in jurul Soarelui, dar acum ne apropiem pana cand intram in Axa Magnetica Centrala.

Aceasta este o AXA mare de-asupra planetei Pamant, care face ca toate stelele si planetele sa se miste astfel incat, in timp ce Pamantul trece prin aceasta axa, nu putem vedea razele Soarelui.

Noi suntem inauntru, iar cand Pamantul iese din aceasta Axa putem sa vedem Noul Soare. Dar ceea ce nu pot sa va spun, este daca este acelasi Soare, sau unul diferit.

Multi profita de Calendarul Mayas, inspaimantand oamenii cu cuvinte infricosatoare, care spun ca lumea se va sfarsi; ca in anul 2012, lumea va ajunge la sfarsit.

In aceasta perioada, va spun tuturor fratilor mei, sa nu va fie frica: Soarele se va intuneca si planeta Pamant nu va vedea Soarele. Dar trebuie sa intelegem ca este la fel ca la Anul Nou, este la fel ca atunci cand anul vechi se termina pe 31 decembrie, iar urmatoarea zi este 1 ianuarie.

LA MULTI ANI!

Iata ce trebuie sa faceti cand vine aceasta zi. Nu avem o data care sa spuna sigur ca aceasta se va intampla pe 21 decembrie 2012. Ar putea fi 2015 sau 2020, sau o alta. Nu stim data corecta. Mayasii, in timpul noptilor de intuneric, nu string niciodata focul care va fi torta ce lumineaza Noaptea cea Lunga, inainte ca Noul Soare sa apara!

15 noiembrie 2009

Eveniment - EzotericFest Timisoara 19-22.11.2009

"Cunoastere - Sanatate - Armonie"
Mega eveniment ezoteric la Timisoara weekendul viitor. Fac un anunt pe aceasta cale, daca sunt dintre voi care vor sa participe la eveniment din zona Satu Mare, am putea sa luam legatura sa mergem impreuna, sau orice din tara care vrea sa ne intalnim la fata locului sa imi scrieti pe mail, mi-ar face placere.

Evenimentul suna promitator
- conferinte, workshopuri, demonstratii : concert de muzica terapeutica ( Gh. Iovu ), exercitii practice de alchimie, legile kybalionului, homeopatia, reiki, legea atractiei, NLP, acupunctura, tehnici de meditatie, echilibru in alimentatie, elemente de medicina sacra, arte martiale si multe altele.

- standuri, expozitie cu vanzare : produse naturiste, fotografierea aurei, carti ( Ed. Adevar Divin, Dao PSI, Sirius Ray ), materiale metafizica, consultatii astrologice, spiritualitate, demonstratii gratuite de masaj terapeutic, cursuri de Qigong, Feng Shui, CDuri cu muzica terapeutica si de meditatie, suveniruri si multe altele.
Prgramul complet : http://www.ezotericfest.ro/101_program_2009.htm
Pagina principala : http://www.ezotericfest.ro/


13 noiembrie 2009

Numarul 13 - OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Auzim des spunându-se că numărul treisprezece este un număr care aduce ghinion şi mai ales că nu trebuie să fim niciodată treiprezece la masă, şi mulţi se întreabă ce-i de făcut, pentru că sunt tulburaţi de tot felul de poveşti despre acest subiect.

Pentru a înţelege de ce numărul treisprezece a fost considerat un număr malefic, trebuie să începem prin a ne opri un moment asupra numărului doisprezece. O zi se împarte în de două ori doisprezece ore, un an în doisprezece luni şi există cele doisprezece semne ale zodiacului. În Biblie, numărul doisprezece se găseşte de mai multe ori: Iacob avea doisprezece fii care au fondat cele doisprezece triburi ale lui Israel; aceste doisprezece triburi erau reprezentate prin doisprezece pietre preţioase care figurau pe pectoralul marelui Preot Aaron, fratele lui Moise. Ierusalimul celest descris de sfântul Ioan în Apocalipsă este aşezat pe doisprezece temelii de pietre preţioase şi zidurile sale au doisprezece porţi care sunt doisprezece perle.

Doisprezece este deci numărul a ceea ce este terminat, a ceea ce formează un tot, un întreg: o zi, un an, un popor, un oraş. Treisprezece este doisprezecele plus unu, şi acest unu care vine să se adauge este în afara ansamblului; el este ca un element străin, şi dacă nu este pur, dacă nu vibrează în armonie, tot ansamblul este ameninţat. Iată de ce numărul treisprezece este considerat ca un număr dificil care aduce încercări grele şi chiar moartea.

Acum, putem spune de asemenea că acel unu care se adaugă la doisprezece reprezintă un început al unui alt ciclu, sau a unui alt ansamblu. În Ştiinţa iniţiatică, moartea nu a fost considerată niciodată ca ceva definitiv, ci ca un început a unei vieţi noi. Numărul treisprezece nu este deci un număr malefic, dar el nu suportă impurităţile şi dizarmonia. Şi cum este foarte activ, dinamic, acest număr poate da peste cap creaturile care nu posedă calităţile feminine de bunătate, dragoste şi blândeţe pentru a compensa influenţa sa.

În planul fizic, numărul treisprezece este legat de cruce (1 + 3 = 4), deci suferinţelor. Crucea este dezvoltarea cubului în spaţiul cu două dimensiuni, şi cubul, schematic, reprezintă o închisoare.
Cu toate acestea, dacă numărul treisprezece acţionează nefavorabil asupra creaturilor, aceasta nu ţine de el, ci de maniera particulară în care fiecare creatură primeşte influenţa sa şi influenţele ce-l înconjură. Aceasta este valabil de asemenea pentru apă, aer, lumină, şi chiar pentru hrană: fiecare creatură le primeşte într-un fel particular, aceasta depinde de sănătatea sa, de structura sa, de dezvoltarea sa, de elevarea sa spirituală. Unii sunt stimulaţi, alţii se îmbolnăvesc, alţii se pun să reflecteze.

- fragment din Cartea Magiei Divine

12 noiembrie 2009

Terence McKenna - Unda temporala Zero


Terence Mckenna a dezvoltat teoria noutatii( novelty theory ) si unda temporala zero, in mijlocul anilor '70 dupa ce a studiat in amanunt I Ching-ul, sirul King Wen.






Despre Terence Mckenna si teoria lui AICI , ( in limba engleza ) . Daca se ofera cineva sa traduca in romana ( partea cu "Novelty Theory and Time Wave : Zero point" ) ii multumim anticipat.

10 noiembrie 2009

George Carlin - video's


George Carlin ( 1937 - 2008 ), un geniu. Un "nebun" al scenei, un comedian al genului stand-up comedy, o unealta prin intermediul careia a reusit sa se puna in valoare, sa exprime cine este el; o parte din experientele lui, din credintele si adevarurile lui despre lume, oameni, viata.


Mici momente universale!



Salvarea planetei!



Religia o mare pacaleala!


7 noiembrie 2009

Film - Conversatii cu Dumnezeu - 2006

"It happend to him, it can happen to you,
...is happening to you, and you."

Un film care te inspira. Te inspira pentru ca este povestea adevarata despre viata emotionata si plina de provocari a lui Neale Donald Walsch, autorul seriei de carti Conversatii cu Dumnezeu. Producator si regizor este Stephan Simons, cel care a regizat printre altele si "What dreams may come" .
"Conversatii cu Dumnezeu mi-au ramas in minte dar mai ales in inima de apoape 10 ani acum. In ultimul deceniu mi-am dorit foarte mult, din povestea de viata emotionanta si surprinzatoare a lui Neale, sa realizez un film. Ca regizor principiu de baza a fost ca acest film trebuie sa fie din inima si a inimii."

Cum a ajuns Neale Donald Walsch sa aiba o conversatie cu Dumnezeu :

"Am ajuns intr-un moment cumplit al vietii mele in care nimic nu mai functiona.Cariera mea s-a prabusit. Aveam o cariera in audiovizual, in televiziune mai exact.Relatia mea cu persoana iubita statea sa se prabuseasca, iar cu sanatatea eram la pamant. Nimic nu functiona defapt. Nu puteam intelege de ce.
In cele din urma, ma trezisem intr-o seara, in toiul noptii, plin de frustrare si furie, am inceput sa ma plimb prin casa si ma intrebam ce trebuie sa fac ca viata mea sa functioneze? Ce am pacatuit ca trebuie sa imi traiesc viata intr-o continua chinuiala?
Iar cineva mi-a spus regulile. Voi juca rolul principal doar arata-mi scenariul. M-am asezat pe canapea, era 4:20 dimineata, si am auzit o voce.
Iar vocea mi- a spus : Neale, chiar vrei sa afli rapsunsul la toate intrebarile astea, sau doar inventezi?
Am avut multe discutii in ultimii 15 ani, daca aceasta voce a fost reala sau doar imaginatie, ceva in capul meu. Dar nu a contat pentru mine pentru ca, ce s-a intamplat dupa aia, a fost sa primesc informatii incredibile. Cere si ti se va da.

Raspunsuri la toate intrebarile care le puneam si raspunsuri la intrebari care nici nu stiam ca exista. Iar raspunsurile veneau atat de repede incat am luat ceva de scris si am inceput sa notez tot ce auzeam. Apoi ceva interesant s-a petrecut. Intre timp ce notam ce auzeam, raspunsurile pe care le primeam au dat nastere la alte intrebari.
Nu inteleg. Asta ce vrea sa insemne? Asta cum e posibil? Si am primit raspunsul la aceste intrebari. Apoi alta intrebare si raspunsul a venit…, inainte sa imi dau seama ca e un soi de dialog care a durat foarte multe ore si defapt foarte multi ani…care continua si in ziua de azi. Eu numesc acest dialog Conversatii cu Dumnezeu pentru ca asa l-am experimentat eu, asa a aparut o carte pe care unii oameni au citit-o."

Mesajul lui Neale Donald Walsch :

"Am un sistem de gandire care mi-a fost oferit prin intermediul cartii Conversatii cu Dumnezeu. Este o intreaga cosmologie. Iar cosmologia sugereaza ca nu exista o singura cale adevarata, o singura credinta adevarata, sau o singura religie adevarata, una singulara.
Nu as spune ca nici una nu e o cale adevarata, defapt cred ca toate sunt cai adevarate. Fiecare dintre ele. Dar nu exista o cale singulara. Cred ca orice cale urmam, daca o urmam cu puritate, cu onestitate, cu integritate, cu credinta, cu dorinta de al cunoaste mai bine pe Dumnezeu si pentru a trai o viata mai buna, cred ca putem ajunge acolo. Si nu cred ca Dumnezeu spune : poi tu ai ales calea gresita, astfel ca nu esti bine venit acasa. Nu cred ca Dumnezeu spune asta."

"Dumnezeu vorbeste cu dn. Walsch dar nu numai cu dn. Walsch in exclusivitate, ci cu toata lumea. Dumnezeu vorbeste cu toata lumea mereu. Intrebarea nu e cu cine vorbeste Dumnezeu, intrebarea e cine asculta?"

Filmul online pe youtube.com

6 noiembrie 2009

Masuri de prevenire AH1N1

SFATURI PENTRU GRIPA AH1N1 - Centrul Medical Unirea - Serviciu cu suflet

Singurele porti de intrare ale virusilor sunt narile si gura / gatul. Intr-o epidemie globala de aceasta natura, este aproape imposibil sa nu intram in contact cu virusul H1N1 in ciuda tuturor precautiilor. Contactul cu virusul H1N1 nu este o problema atat de mare pe cat este proliferarea.
Chiar daca sunteti inca sanatosi si nu prezentati niciun simptom al infectiei cu virusul H1N1, pentru a evita proliferarea, agravarea simptoamelor si dezvoltarea unor infectii secundare, cativa pasi foarte simpli, pasi nu pe deplin subliniati in majoritatea comunicatelor oficiale, pot fi practicati ( in loc sa ne concentram pe modul de stocare a medicamentelor antivirale):

Spalarea frecventa a mainilor.

• Abordarea "Jos mainile de pe fata". Rezistati tuturor tentatiilor de a va atinge orice parte a fetei (cu exceptia cazului in care vreti sa mancati, sa va spalati sau sa va palmuiti).

Faceti gargara de doua ori pe zi cu apa calduta sarata (folositu apa de gura Listerine daca nu aveti incredere in sare). Virusul H1N1 dureaza 2-3 zile dupa infectarea initiala in gat / cavitatea nazala pana sa prolifereze si sa manifeste simptomele caracteristice. Simpla gargara previne proliferarea. Intr-un fel, gargara cu apa sarata are acelasi efect pe o persoana sanatoasa pe care medicamentul Tamiflu il are pe o persoana infectata. Nu subapreciati aceasta metoda de prevenire simpla, ieftina si puternica.

• In mod similar punctului nr. 3, curatati-va narile cel putin o data pe zi cu apa calduta sarata. Nu toata lumea poate fi priceputa la Jala Neti sau Sutra Neti (pozitii Yoga pentru curatarea cavitatilor nazale), dar suflarea puternica a nasului o data pe zi si curatarea ambelor nari cu betisoare din bumbac inmuiate in apa calduta sarata este foarte eficienta in scaderea numarului populatiei cu infectie virala.

Sporiti-va imunitatea naturala cu alimente bogate in Vitamina C ( fructe citrice). Daca trebuie sa luati tablete de Vitamina C sub forma de supliment, asigurati-va ca acestea contin si Zinc pentru a accelera absorbtia.

Beti cat mai multe lichide calde. Acestea spala virusii de proliferare din gat inspre stomac acolo unde nu pot supravietui, prolifera sau produce niciun rau.

4 noiembrie 2009

Film - Truman Show - 1998

"If I die before I reach the summit,
You'l use me as an alternative surse of food."

The Truman Show este considerat unul dintre cele mai importante creatii cinematografice ale anilor '90. O creatie care, pe deoparte, functioneaza ca o satira plina de sarcasm cu privire la natura distructiva si intruziva a mass-media in general, dar mai ales a genului de reality TV Show din ultimii ani, iar pe alta parte, este o metafora filozofica cu privire la statutul de rasa umana.
Pentru ca povestea lui Truman este in mare masura povestea majoritatii oamenilor. Importanta numelui personajului principal, interpretat de Jim Carrey, Truman ( True-Man ) nu poate trece neobservat. Viata lui Truman, ne zice filmul, este o iluzie, o minciuna - sau poate ca vietiile noastre, ale tuturor, sunt iluzii. Doar ca True Man este unul dintre cei care isi dau seama si cauata un adevar mai profund. In esenta, mesajul filmului, este oarecum asemanator cu cel al filmului The Matrix.
Truman Show se poate sa nu fie un film usor de absorbit, o poveste tulburatoare cu mesaje tulburatoare; iar in timp ce este in intregime neconvingatoare ca fiind realitate , si se simte mai mult ca o metafora decat povestea unui om anume, povestea cere implicare si analiza individuala.

"Ce s-ar intampla daca ai descoperii ca traiesti intr-o realitate total controlata si impusa, in care esti o marioneta? Un mesaj sublim care ne arata ca iubirea, pana la urma, ne trezeste sufletul si constiinta, eliberandu-ne."

3 noiembrie 2009

Conspiratia Tacerii - Emisiunile din 22, 29.10.2009

emisiune : Conspiratia tacerii
data : 22/10/2009
subiect : Condamnati la tacere
invitat : colonel Dumitru Prichici, fost ofiter tehnic D.S.S.
durata : 47'











emisiune : Conspiratia tacerii
data : 29/10/2009
subiect : Teoria Pamantului gol
invitat : inginer Mihai Lupu (cercetator)
durata : 46'











Emisiunea este in direct la postul N24 in fiecare miercuri si joi seara cu incepere de la ora 21:00.
Multumiri uploaderului Ekunsi
Deasemenea, vizitati dececum.blogspot.com pentru mai multe emisiuni inregistrate.

1 noiembrie 2009

Romania, tara de vis : vaccinarea anti-HPV a copiilor fara acordul parintilor

Am primit un mail foarte interesant si bine documentat, pe aceasta tema. Cititi cu atentie. sursa originala www.empower.ro

Informatii despre cum putem refuza, legal, orice vaccin
Scris de Luca Dezmir pe 30 October 2009
Dupa o activitate de 15 ani ca medic, am crezut ca in acest domeniu nu ma mai surprinde nimic. Tocmai mi s-a demonstrat ca nu e asa. Culmea, acest lucru vine din partea unui alt medic…
Pentru simplitate, voi reproduce pasaje relevante din stirile care au fost sursa de inspiratie a acestui articol.

"Elevele de 13 ani vor fi vaccinate impotriva HPV fara aviz din partea parintilor, a anuntat Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, la videochat-ul REALITATEA.NET LIVE.
Nu se mai cere aviz pentru vaccinare. Se va proceda ca la orice campanie de vaccinare scolara. Se anunta cu o zi inainte, iar cine este bolnav anunta ca nu se prezinta la scoala." ( sursa )

In momentul in care am citit aceasta stire mi se parea ca am glisat, pe nesimtite, intr-o lume paralela, un melanj intre “1984″ si experimentele medicale naziste din lagarele de concentrare. In primul rand am verificat din nou sursa: este vorba de realitatea.net, site-ul trustului de presa Realitatea-Catavenc u. Nicidecum un blog in care se promoveaza isteric fragmente din teoria conspiratiei.
Instantaneu mi-am amintit de un drept fundamental al omului, un drept fundamental al pacientului: acela de a refuza un tratament propus de medicul care il trateaza:

"Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului."

— Art. 13 din Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului, completata de Norma de aplicare din 7 aprilie 2004, elaborata de Ministerul Sanatatii.

M-am informat cu privire la dreptul de decizie asupra efectuarii unei interventii medicale la copii:

"In ceea ce priveste minorul, caruia ii lipseste capacitatea de a consimti, trebuie tinut seama de faptul ca o interventie nu se poate efectua decat spre beneficiul sau direct si numai cu autorizatia reprezentantului legal, sau a unei alte autoritati, persoane ori instante desemnate prin lege." ( sursa )

"Academia Americana de Pediatrie (The American Academy of Pediatrics, AAP) a argumentat ca “intreaga doctrina” a consimtamantului informat prezinta o aplicabilitate particulara in pediatrie. In consecinta, conform AAP, consimtamantul poate fi acordat numai de catre pacientul “cu capacitate adecvata de decizie si cu imputernicire legala.

"Parintii (sau alti apartinatori legali) pot acorda consimtamantul informat, iar copilului i se solicita sa-si dea acordul informat ori de cate ori este nevoie. AAP noteaza ca acordul solicitat are relevanta mai mare cand “interventia propusa nu este esentiala pentru viata copilului si/sau poate fi practicata fara un risc substantial”. ( sursa )

Mi s-au confirmat informatiile pe care le stiam deja:

1.orice pacient are dreptul de a refuza un tratament sau procedura medicala;
2.orice tratament sau procedura medicala care se acorda unui copil se poate realiza numai dupa ce s-a obtinut consimtamantul parintelui.
Si totusi, in Romania de vis in care traim, aceste drepturi exprimate clar in lege sunt considerate nerelevante de catre un secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Sincer sa fiu, chiar nu ma intereseaza ce intentioneaza respectivul functionar de stat sa-mi impuna, eu voi refuza activ orice atingere a drepturilor mele si ale copilului meu. Pentru ca am o fetita de 13 ani care se incadreaza in segmentul vizat de campania de vaccinare a Ministerului Sanatatii.

Apropo de campanie:

"DECIZIE. Parintii fetitelor de clasa a VI-a si a VII-a vor participa la un sondaj privind vaccinarea contra HPV, comandat de Ministerul Sanatatii.

Daca jumatate dintre cei o mie de parinti chestionati vor fi de acord sa isi vaccineze fetitele si inteleg in ce consta imunizarea, MS va incepe campania de vaccinare." ( sursa )

Aparent, aceasta stire arata o stupizenie de nedescris a factorilor de decizie din Ministerul Sanatatii. A declansa o campanie de vaccinare in functie de un sondaj (de opinie!) efectuat in randul populatiei este ca si cum ai decide ce tip de aripi sa montezi unui avion cu reactie facand un sondaj de opinie in randul florarilor. Sper sa nu se supere florarii pe mine, dar cred ca informatiile pe care le detin despre aerodinamica si design in aviatie nu sunt suficiente pentru a construi un avion care sa zboare cu succes.
Din pacate nu e vorba de stupizenie, ci de o politica focusata de a forta populatia sa accepte un anumit tip de vaccinare.

E suficient sa faceti un surf lejer pe net si veti vedea o multime de bannere care promoveaza vaccinarea contra HPV, este suficient sa va plimbati in oras si sa vedeti bannere publicitare care duc o campanie agresiva de sustinere a acestui vaccin. Aici e vorba de interese financiare majore, care sunt instrumentate abil, pe diferite canale, inclusiv pe cele oficiale.
Sunt medic si va spun cu sinceritate: recunosc eficienta unor anumite tipuri de vaccinuri. Fata mea a facut setul de vaccinuri obligatorii (DTP-difterie, tetanos, pertusis; poliomielitic, hepatita B etc.).

In schimb am refuzat categoric vaccinarea contra HPV din motive clare:

•este un vaccin nou, aparut de cativa ani, la care nu se cunosc efectele secundare ce pot aparea pe termen lung;
•Gardasil (vaccinul contra HPV) produce pe patru ori mai multe decese decat celelalte tipuri de vaccinuri ( sursa );
•campania americana de vaccinare cu Gardasil-Silgrad a produs 19 decese in 2007 si 28 de decese in 2008 ( sursa );
•FDA (Food and Drug Administration) , institutia care se ocupa cu avizarea medicamentelor in SUA, a documentat 6723 de cazuri adverse la injectarea cu Gardasil din care 1061 au fost considerate serioase iar 142 au fost considerate a fi amenintat viata persoanei vaccinate ( sursa );
•sunt o multime de inregistrari video pe internet cu declaratii ale victimelor efectelor adverse ale acestui vaccin, adolescente si preadolescente la care s-a administrat Gardasil .

Ia mai gandeste-te. ..

Privind lista de mai sus, ca parinte in primul rand si ca medic in al doilea rand, ma ingrozesc. Nu sunt dispus sa expun fata mea unor asemenea riscuri. Sunt constient de riscurile unei infectii cu HPV si de complicatiile acesteia, dar riscul poate fi redus pana la disparitie prin metode de bun simt, printre care o viata sexuala de cuplu, normala, in opozitie cu o viata sexuala libertina, cu mai multi parteneri. Acesta este mesajul pe care il transmit fetei mele.

Va intrebati, probabil, de ce a aparut un asemenea articol intr-un site de dezvoltare personala cum este Empower.ro. Motivele sunt mai multe, pentru ca rezultatul unei preocupari constante pentru dezvoltarea personala inseamna:

•curajul sa-ti aperi drepturile;
•capacitatea de a te lupta pentru tine si pentru cei dragi;
•inclinatia de a condamna public o nedreptate, o constrangere care ti se impune, din partea statului sau a oricarei structuri organizationale;
•dorinta de a informa oamenii despre pericolele care ii ameninta (pe ei sau pe copii lor).
Sunt sigur ca voi, cei care cititi aceste randuri, simtiti ca si mine. Sunt sigur ca, indiferent daca aveti sau nu copii, sunteti revoltati de modul in care se incearca sa ni se nege drepturile legale. Sunt sigur ca simtiti nevoia sa faceti ceva.

Ce putem face? Sa ne opunem pasnic!

1. Transmiteti mai departe acest mesaj!

•Recomandati acest articol (copiati adresa URL din browser) prietenilor si cunoscutilor vostri. Luati lista de adrese de email pe care o aveti si trimiteti tuturor link-ul spre acest articol sau copiati articolul in corpul mesajului.
•Rugati prietenii vostri sa faca acelasi lucru, pentru a transforma acest mesaj intr-unul viral.
•Daca aveti un blog, scrieti un articol in care puneti link-ul spre articolul de fata.
•Daca aveti un cont de Facebook sau de Twitter, puneti un scurt mesaj cu link spre acest articol.
•In orice discutie legata de subiectul de fata, nu stati pasivi, incercati sa dati informatia mai departe!

2. Daca sunteti parinti, organizati o miscare de rezistenta la scoala copilului vostru.

•Informati copilul sa refuze orice vaccin pana nu va dati acordul scris.
•Vorbiti cu parintii din clasa pentru a organiza o sedinta in care sa dezbateti problema vaccinarii si a necesitatii acordului scris din partea parintelui.
•Organizati o intalnire la nivel de scoala cu toti parintii pentru a discuta aceasta problema.
•Initiati semnarea unei declaratii comune a parintilor si a comitetului de conducere al scolii in care aratati ca refuzati orice vaccinare a copiilor inainte de a fi informati si de a semna o declaratie de acceptare din partea parintilor.

Sunt drepturi stabilite prin lege, dar inainte de aceasta sunt drepturi naturale!
Fiecare parinte are dreptul de a lua decizii referitoare la sanatatea si viata propriului copil. Nimeni nu va poate lua acest drept decat daca veti renunta la el, din comoditate sau din necunoastere.
Puterea a fost dintotdeauna in numarul oamenilor solidari unei idei. Dati mai departe acest mesaj, impotriviti- va vaccinarii copiilor fara acordul parintilor. Iar daca altii nu vor fi de acord, faceti singuri ce considerati a fi mai bine pentru viitorul copiilor vostri.

Multumiri
•Ii multumesc lui Valentin Bora pentru ca mi-a trimis prin email link-urile cu articolele dedicate problemei vaccinarii copiilor fara acordul parintilor.
•Ii multumesc lui Ionut Ciurea pentru ca a fost de acord sa publice acest articol in Empower.ro.

31 octombrie 2009

Film - What dreams may come - O iubire fara sfarsit - 1998

"After life there is more."

"Un film recomandat în cartea Conversatii cu Dumnezeu volumul al III-lea, What dreams may come. Actorul principal, Robin Williams. Un film despre dragostea care transcende viaţa şi chiar moartea, care face să dispară până şi porţile iadului…
Nu voi povesti acţiunea filmului, ci principalele învăţăminte pe care le-am extras din el… Este vorba despre faptul că orice gândim, spunem şi facem produce un efect în Universul care depăşeşte graniţele vieţii noastre limitate. Noi ne creăm raiul şi iadul prin toate experienţele vieţii, prin toate alegerile noastre. Nu există un rai şi un iad predefinite, ci fiecare îşi are raiul sau iadul său, iar acest lucru nu se datorează recompensei sau pedepsei, ci doar alegerilor sale care creează cadrul manifestării uneia dintre cele două instanţe.
De asemenea, ideea „vieţii” de după moarte, intens exploatată de-a lungul timpului, capătă aici valenţe nebănuite. Universul se destăinuie într-o manieră cu totul nouă, este văzut ca un etern vis… De fapt, viaţa este un vis, o himeră, o iluzie, realitatea supremă este cea de după moarte, dar care este strict influenţată de experienţele vieţii.
Deşi greu de digerat, extrem de abstract, acest film este cu desăvârşire inspirat, îşi merită recomandarea făcută într-o carte despre care autorul afirmă că este în întregime inspirată. Inspirată de către Dumnezeu.
Pe de altă parte, jocul actoricesc al lui Robin Williams merită toate laudele, observ multe detalii comune cu jocul din alte filme, acele zâmbete din momentele tragice, care ascund în sinea lor multă durere, dar care reflectă în acelaşi timp învingerea acesteia, acceptarea cu seninătate a loviturilor vieţii, care nu sunt altceva decât consecinţele alegerilor noastre.
Personal, am fost impresionat în mod deosebit de acest film, care reprezintă o creaţie cu desăvârşire… inspirată." - comentariu preluat de pe http://alchrom.blogspot.com

29 octombrie 2009

Parabola Incaperii albe

Imagineaza-ti ca esti intr-o camera alba, cu pereti albi, podea alba si tavan alb si care nu are colturi. Imagineaza-ti ca esti suspendat in acest spatiu de catre niste forte invizibile. Atarni acolo in aer. Nu poti sa atingi nimic, nu poti sa auzi nimic si tot ceea ce vezi este culoare alba. Cat timp crezi tu ca poti sa "existi" in cadrul proprie tale experiente?

Nu foarte mult. As putea exista acolo, dar nu as sti nimic despre mine insumi. In curand, mi-as iesi din minti.


De fapt, fix asta ai face. Literalmente, ti-ai parasi mintea. Mintea este acea parte din tine careia i s-a desemnat sarcina de a da un inteles tuturor datelor pe care le primeste - iar daca nu primeste nici un fel de date, mintea ta nu are nimic de facut.
In momentul in care iti iesi din minti, incetezi de a exista in propria ta experienta. Adica, incetezi de a sti ceva anumit despre tine.
Esti mare? Esti mic? Nu poti sti, deoarece nu exista nimic in afara ta cu care sa te compari.
Esti bun? Esti rau? Nu poti sti. Inca mai esti aici? Nu poti sti, deoarece acolo, nu exista nimic.
In cadrul experientei tale nu poti cunoaste nimic despre tine insuti. O poti conceptualiza cum vrei, dar nu o poti trai ca experienta.
Apoi, se intampla ceva care modifica totul. Apare un punct mic pe perete. Este ca si cand ar fi venit cineva cu un stilou si ar fi facut un mic punctulet de cerneala. Nimeni nu stie cum a ajuns acolo. Dar nu conteaza, deoarece punctul te-a salvat.
Acum exista si altceva. Existi Tu si exista Punctul de pe Perete. Dintr-o data tu poti sa iei din nou decizii si poti trai din nou experiente. Punctul este acolo. Aceasta inseamna ca tu trebuie sa fii aici. Punctul este mai mic decat tine. Deci, tu esti mai mare decat el. Incepi din nou sa te definesti pe tine insuti - in relatie cu punctul de pe perete.
Relatia ta cu punctul devine sacra, deoarece ti-a dat inapoi un sens al Sinelui tau.
Acum, in camera apare o pisicuta. Nu stii cine face treaba asta, cine face ca toate astea sa se intample, dar esti recunoscator, deoarece acum poti lua niste decizii. Pisicuta arata moale si pufuoasa. Dar tu pari a fi destept. Ea este mai rapida. Tu esti puternic.
In camera incep sa apara mai multe lucruri, iar tu incerci sa iti extinzi modul de ati defini Sinele. Apoi, iti dai seama. Te poti cunoaste pe tine insuti, numai in prezenta a altceva. Acest altceva a ceea ce tu nu esti. Astfel : in absenta a ceea ce Tu Nu Esti, ceea ce Tu Esti ... nu este.
Ti-am amintit un adevar enorm si juri sa nu-l uiti niciodata. Intampini cu bratele deschise orice persoana, loc sau lucru care apar in viata ta. Nu respingi pe nimeni, deoarece acum vezi ca totul in viata ta apare ca o binecuvantare, oferindu-ti o oportunitate mai mare de a defini Cine Esti si de a te cunoaste pe tine insuti ca atare.

28 octombrie 2009

Ce vrea Dumnezeu? - Neale Donald Walsch

Iata o intrebare careia multi dintre noi i-am facut loc in vietile noastre, fie intr-un moment de rascruce, fie zi de zi, in cazul in care preocuparile noastre spirituale sunt constante. La aceasta intrebare incearca sa raspunda o carte recent aparuta la Editura For You, scrisa de celebrul autor Neale Donald Walsch: “Ce vrea Dumnezeu. Un raspuns fundamental la cea mai mare intrebare a omenirii.”
Cartea, declarata inca de la bun inceput de autorul ei drept “periculoasa”, pune sub semnul intrebarii perceptiile raspandite pe scara larga pana in acest moment de evolutie a omenirii referitoare la Dumnezeu, viata, rai si iad, barbati si femei, casatorie, sex, iubire, bani. Cu totii am fost obligati sa credem sau macar ne-au trecut pe la ureche anumite idei de genul :

- viata nu e usoara, este o lupta permanenta;
- Dumnezeu este barbat, si ca urmare suprematia masculina este un concept perfect indreptatit;
- casatoria este o uniune eterna intre un barbat si o femeie si de aceea terminarea unei casatorii, indiferent din ce motive, este profund descurajata;
- uniunea sexuala trebuie sa fie traita numai cu partenerul de casatorie, cu scopul procrearii;
- banii sunt rai si Dumnezeu este bun, asa ca nu pot sta de aceeasi parte a baricadei;
- suferinta este de folos oamenilor pentru a deveni mai buni si a-si purifica sufletul;
- moartea este sfarsitul vietii, iar in acel moment oportunitatea de a evolua s-a terminat si a venit vremea pedepsei sau a recompensei, in functie de modul in care am trait.

Din generatie in generatie, aceste idei au fost cristalizate sub ceea ce se numeste “voia lui Dumnezeu”, pe care noi, oamenii, suntem obligati sa o indeplinim.

Aceasta carte se inscrie insa intr-o alta paradigma si sustine ca raspunsul la cea mai importanta intrebare din istoria omenirii este foarte simplu: “Ce vrea Dumnezeu? Absolut nimic.”

De ce? Pentru ca Dumnezeu a intentionat sa fim independenti, liberi si pe deplin capabili de a produce, a crea, a experimenta orice. Desi a fost perpetuata ideea acestui Dumnezeu care vrea permanent ceva de la noi, este evident faptul ca, din moment ce Dumnezeu este infinit, nu ar putea sa aiba vreodata nevoie de ceva de la oameni, nu ar putea sa devina nefericit si manios daca nu obtine ceva si nu ar putea vreodata sa-i considere pe oameni responsabili pentru ceea ce ar vrea El sa obtina.

“Dumnezeu este suma tuturor lucrurilor, si in afara Lui nu mai exista nimic. Atunci tu nu existi in afara Acestuia si Acesta nu exista in afara ta. Asta inseamna ca ceea ce vrei tu, vrea si Dumnezeu. Inseamna ca voia ta pentru tine este Voia Domnului pentru tine.
Tot ce Dumnezeu ar putea sa-ti dea, deja ti-a dat. Exista in tine, ca fiind tu. Prin urmare, tu nu vrei nimic. Nu trebuie sa-I ceri lui Dumnezeu nimic. Singura rugaciune pe care trebuie s-o faci este rugaciunea de recunostinta: O rugaciune de implorare neaga pur si simplu adevarul. Cerand ceva, tocmai anunti ca nu ai acel ceva. De aceea, iti este foarte greu sa traiesti experienta acelui lucru, intrucat nu poti experimenta ceva ce ai negat.
Tot ce ai nevoie acum de la Dumnezeu, exista deja in tine. Simti ca ai nevoie de mai multa iubire? Se afla deja in tine. Simti ca ai nevoie de mai multa compasiune, de mai multa iertare, blandete,rabdare, intelegere? Se afla deja in tine.”

In acelasi timp, daca Dumnezeu ar fi aici astazi, ceea ce ar vrea El de la noi s-ar putea traduce astfel:
“In primul rand, as dori sa Ma cunosc si sa Ma experimentez in toata gloria Mea. In al doilea rand, as dori ca tu sa stii sa traiesti experienta lui Cine Esti Tu cu Adevarat, prin puterea pe care ti-am dat-o ca sa te creezi si sa te experimentezi pe tine insuti, in orice fel alegi sa o faci.

In al treilea rand, as dori ca intregul proces al vietii sa fie o experienta de bucurie permanenta, de creatie continua, de expansiune fara sfarsit si de o totala implinire in fiecare moment de acum. Am creat un sistem perfect, in cadrul caruia aceste dorinte se pot implini. Ele se implinesc acum, chiar in acest moment. Singura diferenta intre Mine si tine este ca eu stiu acest lucru. In momentul propriei tale Cunoasteri Totale (moment ce ar putea sa apara in viata ta, in orice clipa), si tu vei simti asa cum Ma simt Eu in permanenta: plin de o totala bucurie, iubire, acceptare, binecuvantare si recunostinta.

Acestea sunt cele 5 atitudini ale Dumnezeirii. Observa ca nu s-a spus nimic despre a-ti fi teama, despre manie, violenta, a judeca sau a condamna. Acestea nu sunt atitudini ale Dumnezeirii, desii altii ti-au spus ca sunt. Acum esti liber sa renunti la aceste idei. Ai fost in permanenta liber s-o faci. Eu nu vreau nimic de la tine si, in niciun caz, supunere fortata sau iubire impusa.”

“Esti liber sa-ti atragi orice realitate doresti. Cel mai rapid mod de a atrage orice este de a-l oferi altuia. Daca iti doresti sa traiesti starea de abundenta si tot ce ai pe lume acum este un singur dolar, experienta abundentei este a ta, in momentul in care gasesti pe cineva care are chiar mai putin decat tine si ii dai persoanei respective o parte din ceea ce ai tu. Aceasta invatatura poate fi exprimata in doua cuvinte: FII SURSA. Nu trebuie nici sa ceri, nici sa astepti sa primesti. Trebuie sa dai ceea ce tu doresti sa primesti. Creeaza-i altuia experienta a ceea ce doresti tu sa traiesti ca experienta.”

De ce este aceasta carte periculoasa? Bineinteles ca e periculos sa afirmi ca Dumnezeu este unit cu tot ce exista, neseparat de nimic si nu are nevoie de nimic, cand am crezut atat timp intr-un Dumnezeu al separarii, care are nevoi, trebuie impacat, satisfacut, linistit si ascultat. Daca s-ar schimba aceasta poveste si am incepe sa vorbim copiilor despre acest Dumnezeu care nu vrea nimic, s-ar putea schimba cultura omenirii in decursul unei singure generatii. Am putea trai intr-o cultura a coeziunii, inlocuind cultura separarii care exista acum.

A realiza aceasta revolutie in gandire depinde de fiecare din noi si putem afla din paginile acestei carti cum sa o facem. Cartea se gaseste pe site-ul Editura For You
Sursa : www.aimee.ro / Resurse pentru dezvoltare personala si evolutie spirituala