Se afișează postările cu eticheta Carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Carti. Afișați toate postările

8 februarie 2010

Fumatul


Am fumat pe timp de studentie apoi am renuntat treptat la ele si aproximativ 4 ani nu am pus tigara in gura. Anul trecut insa din prostie si pe fondul unor vremuri, circumstante care le consideram rele mi-am intors atentia spre ele. Totusi nu pot sa zic ca sunt fumator decat social, 0-1-2 tigari/zi, daca ies undeva si am chef poate mai multe. Acum simt ca a sosit momentul ( sau cel putin e pe drum ) sa le pun deoparte.

Iata cateva sfaturi foarte utile cum sa te lasi de fumat ( maibun.ro ) :

Să alegi un moment potrivit pentru a te lăsa de fumat. Nu te lăsa de fumat înainte de a pleca în concediu sau înaintea unor evenimente importante din viaţă. Vei căuta să te calmezi sau să îţi capacitezi distracţia prin aprinderea unei ţigări. Momentul propice este deobicei un moment în care nu prea ai bani, monotonia la job e maximă, afară plouă 90% din timp şi în general viaţa nu are cele mai roz tendinţe.

Nu, nu te îngraşi când te laşi de fumat. A, că mulţi grăsani afirmă asta, e cu totul altceva, şi eu fac la fel, e mai simplu să justifici lipsa de voinţă în a nu mânca. Da, probabil vei lua 2, maximum 3 kilograme, din cauza diferenţei de metabolism dată de lipsa nicotinei. Dar altfel, nu te îngraşi decât dacă substitui ţigările cu mâncare. Atât.

Nu spune niciodată "Mă las de luni". Cei care fac treburile De luni în general nu le fac niciodată. Atunci când ai decis că e momentul să nu mai fumezi, pur şi simplu opreşte-te din fumat şi gata. Pentru că dacă joi decizi că te laşi de luni, până luni vei fuma dublu decât o faci în mod normal, ca să compensezi, iar luni cantitatea de nicotină din corpul tău în nici un caz nu îţi va permite să renunţi aşa uşor.

Aruncă din casă tot ce are legătură cu ţigările şi nu-ti mai cumpara altele. Brichete, scrumiere, havane, totul trebuie să dispară. Trebuie să rămână undeva uşor accesibil un singur pachet de ţigări. Dacă reuşeşti ca în primele 2 săptămâni să nu mai fumezi chiar dacă ai la vedere acel pachet de ţigări, înseamnă că ai reuşit să te laşi pentru totdeauna şi orice după acel punct este o simplă joacă.

Trebuie să reuşeşti să treci peste primele 2 săptămâni. Sunt cele mai grele săptămâni, sunt cele în care anturajul te tentează cu ţigări, în care vii acasă tot timpul nervos, fără să ştii de ce, în care te-ai certa tot timpul cu familia, nimic nu îţi convine, nimic nu îţi place. Eu, în prima săptămână mă trezeam speriat în timpul nopţii, aveam impresia că văd umbre ciudate prin casă, mă certam cu soţia încontinuu, nimic nu mai era ok. Dar, cu ajutorul voinţei şi suportul soţiei, am reuşit să trec peste.

Caută un partener cu care să te laşi de fumat. La mine a fost uşor, partenerul meu a fost soţia mea. Şi recunosc, dacă nu am fi fost împreună în acel moment să ne sprijinim reciproc, nu aş fi reuşit. Acelaşi lucru puteţi să îl faceţi împreună cu un prieten sau cu un membru fumător al familiei, dacă şi el a ajuns la concluzia că fumatul este dăunător.

Evită anturajul de fumători în care erai până la momentul respectiv. Prietenii tăi fumători nu vor conştientiza decizia ta şi vor spune că e o joacă. Iar ei se simt bine, tu de ce te-ai lăsa de fumat dintr-o prostie. Şi te vor tenta tot timpul cu ţigări, te vor tachina, te vor invita la băute unde logic, se fumează şi în marea majoritate a cazurilor, cei supuşi acestui tratament, cedează. Soluţia simplă este ca cel puţin 2 săptămâni să nu mai ai contacte de acest gen.

Umple-ţi timpul. Fumatul se datorează şi plictiselii. Pe lângă obiceiurile clasice de a fuma după masă, la cafea, la băutură sau când eşti stresat, mai fumezi şi de plictiseală. Umple-ţi toate momentele zilei cu o activitate şi nu lăsa să fii plictisit nici un moment. Mergi la o sală de forţă, la filme, obligă-ţi familia să te scoată din casă sau din faţa calculatorului, mergi la plimbări lungi prin parcuri.

Dacă nu reuşeşti din prima, nu te lăsa descurajat. Este absolut normal şi tuturor li s-a întâmplat. Important este că ţi-ai fixat o ţintă şi vrei să o atingi. Mark Twain spunea că e cel mai uşor lucru din lume să te laşi de fumat, el o făcuse de 99 de ori. Desigur, tu nu trebuie să ajungi acolo, dar o abatere nu te va omorâ.

Calculează câţi bani economiseşti prin lăsarea de fumat si gandeste-te ce altceva poti face cu banii respectivi. La 8 lei pachetul de ţigări, dacă fumezi 3 pachete pe zi, timp de o lună, deja e o sumă respectabilă. CU banii aceia ai putea să cumperi ceva frumos soţiei, sau să te răsfeţi la film de câteva ori pe săptămână, sau, sau sau. Sunt multe lucruri pe care le-ai putea face şi nu ai putut să le faci din cauză că erai fumător.

Gândeşte pozitiv. E important să crezi tu că te vei lăsa de fumat, nu ceilalţi. Fii convins de dorinţa ta şi punerea ei în practică va fi simplă.

Un experiment foarte interesant!


Cartea lui Allen Carr - In sfarsit nefumator a ajutat multa lume sa se lase de fumat, cel putin asta reiese din comentariile celor care au citit cartea gasite pe net. Personal nu am citit-o inca, doar am rasfoit-o. Ma pun sa o citesc si revin pe urma cu un update la postare.

Allen Carr, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici « Allen Carr » pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (dependenţa de alcool, controlul greutăţii, etc), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 limbi – însoţite adesea de versiuni video, audio sau CDROM.
Allen Carr carte antifumat

4 februarie 2010

Si noi ce mai mancam?

Aseara am vazut emisiunea Nasu de la B1TV unde a fost invitat prof. dc. Gheorge Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
O emisiune foarte interesanta si educativa. Temele principale au fost cartea tocmai lansata a dc. Menci "Noua Ordine Alimentara - Si noi ce mai mancam?" , explozia de E-uri din ultimii 20 de ani, cum si ce ar trebui sa mancam si de ce anume sa ne ferim, subiectul Codex Alimentarius, cine si mai ales de ce vrea ca usturoiul, menta sa le mancam doar sub forma de pastile.

Ce spune dc. Mencinicopschi despre Codex Alimentarius la Radio Guerilla :


Cartea tocmai lansata "Si noi ce mai mancam?" vol.1 pare un ghid foarte bun de alimentatie sanatoasa.
Deasemena vizitati siteul http://doctormenci.ro/ unde puteti comanda si cartea.

Iata si o piramida alimentara preluata de pe site, prezentata si in carte.
- click pe poza pentru a mari.

De la baza spre varf :
Controlul greutatii - Activitate fizica - Combaterea sedentarismului - Gandire pozitiva. Mers pe jos in spatii curate, urcatul scarilor, inot,gradinarit.
Hidratare cu apa naturala 8 pahare pe zi ( 1,5 - 2 L )

Legume si fructe in stare proaspata si in sezon la coacere completa - 5portii/zi ( 0.5kg/zi )
Cereale consumate de preferinta in produse integrale, neexpandate, fara zahar, cuverturi de ciocolata, miere, nesarate, neprajite. Grau (dur), orez basmati, hrisca, orz, ovaz - 250g/zi.

Leguminoase: fasole boabe, naut, bob, tofu, linte 100g/zi. Nuci, migdale, alune nesarate neprajite - 50g/zi.
Peste 2ori/saptamana, Oua 2-5/saptamana, Pasare 2ori/saptamana aprox. 150g/zi

Grasimi si uleiuri sanatoase si neprajite : ulei masline extravirgin, canola, in, canepa, arahide, palmier - 50g/zi de preferat in salate sau paste.
Probiotice : iaurt, chefir, sana, bifidus - 100g/zi , cascaval, telemea desarata, specialitati cu mucegai - 50g/zi.

Carne rosie ocazional 100g de 2,3 ori/luna , unt 20g/zi , sare max. 5g/zi

Dulciuri rafinate, bauturi dulci, indulcitori artificiali - de evitat.

3 februarie 2010

Carti ( Ebook ) - Eckhart Tolle


ECKHART TOLLE este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spirituali ai timpului nostru. S-a născut în Germania, unde şi-a petrecut primii 13 ani din viaţă.
După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată, şi viaţa i s-a schimbat radical.
Următorii ani şi i-a dedicat înţelegerii, integrării şi aprofundării acestei transformări, care a marcat începutul unei intense călătorii interioare.
Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare. În prezent, călătoreşte mult, răspândindu-şi învăţăturile în toată lumea. Din 1996, locuieşte în Vancouver, Canada.
A avut o viaţă uluitoare. S-a născut în Germania, a trăit în Spania, a studiat în Anglia, a fost cercetător ştiinţific la Universitatea Cambridge.
De la obsesia sinuciderii, depresie şi angoasă a ajuns la iluminarea spirituală. A venit un moment când a rămas fără relaţii sociale, fără casă, fără loc de muncă. A renunţat senin la tot. A trăit doi ani ca om al străzii. Dormea noaptea pe băncile din parc, îşi petrecea zilele în beţia celei mai intense fericiri.
Oamenii au dorit să ştie cum a atins pacea deplină. Aşa a devenit Eckhart Tolle unul dintre cei mai cunoscuţi învăţători spirituali, care îşi poartă prin lume mesajul.
Un profet al vremurilor noastre.

Deasemena vizitati siteul dedicat Eckhart Tolle in Romania http://www.putereaprezentului.tk/

ECKHART TOLLE - Puterea Prezentului
ECKHART TOLLE - Un Pamant Nou
- doua carti care le puteti comanda la Editura Curtea Veche

Puterea Prezentului - introducere


Cartea este, de fapt, o călătorie spirituală în care să depăşim locurile comune ale gândirii cotidiene. Cea mai înrădăcinată prejudecată este aceea că suntem totuna cu mintea noastră. Într-adevăr, mintea poate fi un instrument extraordinar, dar în acelaşi timp este principala sursă a anxietăţii noastre. Cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji legate de viitor, mintea ne macină personalitatea, liniştea, potenţialul şi ne împiedică dezvoltarea spiritului.

Mulţi dintre noi vor descoperi că obstacolul cel mai mare în calea acestei dezvoltări îl reprezintă relaţiile noastre cu ceilalţi, mai ales relaţiile intime.

Urmând lumina călăuzitoare a acestei lecturi, putem ajunge la comuniunea reală cu ceilalţi. Ne putem descoperi sinele autentic, complet şi perfect. Putem deveni noi înşine, stăpâni pe forţa noastră spirituală reală - dacă ne abandonăm momentului prezent.

ECKHART TOLLE - Puterea Prezentului

Într-o lume tot mai însetată de cunoaştere spirituală, într-un secol în care căutarea de sine a îmbrăcat forme absolut inedite, iar barierele dintre religii par a începe să cadă datorită înţelegerii faptului că acelaşi unic adevăr le-a fundamentat pe toate, îndrumătorii spirituali sunt cu atât mai necesari şi bine-veniţi. Fie că tălmăcesc mesajul iluminaţilor care au trăit cu secole în urmă, fie că îşi expun propria viziune asupra căilor ce trebuie urmate în lumea modernă, aportul lor la limpezirea înţelegerii aspectelor evoluţiei este unul esenţial.

„Scopul principal al cărţii nu este acela de a instaura noi credinţe şi nici acela de a încerca să vă convingă de ceva anume, ci de a înfăptui o schimbare în conştiinţa voastră, cu alte cuvinte, de a vă trezi.“ - Eckhart Tolle

Eckhart Tolle - Un Pamant Nou

22 ianuarie 2010

Hrana Vie - Ernst Gunter

- o speranta pentru fiecare -

O carte despre alimentatia vegana, mai exact raw food ( in stare cruda, nepreparata ). Daca esti vegan, sau vrei sa treci la un stil de viata vegan, ori din curiozitate sau din considerente de sanatate sau dieta, cartea iti prezinta :

- peste 100 de retete cu hrana vie extrem de interesante ;
- ce, cum, cand si cat mancam ;
- prevenirea imbolnavirii organismului prin consum de cruditati ;
- vindecarea unor boli prin consumul de cruditati ;
- o argumentatie completa asupra alimentatiei naturiste.
Hrana vie Ernest Gunther

17 ianuarie 2010

Puterea Cuvantului

Iata un material extrem de interesant despre puterea cuvantului, o compilatie de texte si citate din diferite surse - S.N. Lazarev, Baird Spalding, N.D. Walsch, Don Miguel Ruiz, Jasmuheen.
Multumiri si imbratisari prietenului meu Costin pentru ca ne-a pus la dispozitie acest material.
Am sa punctez cateva din acest citate legate de puterea cuvantului, iar cei interesati gasiti materialul in intregime mai jos.

- Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu.
- La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul.De veţi crede, - Toate sunt cu putinţă celui care crede (Marcu 9,23).
- Creaţia are la bază cuvântul, iar cuvântul este expresia gândului.
- Cu forţa gândului omul poate să creeze celule sănătoase în corp sau să le distrugă pe cele afectate. Gândul este cel care atrage răul sau binele în existenţa noastră.
- Folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ.
- Un cuvânt negativ poate fi un blestem
- Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată
- Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile
- Dacă rămâneţi întru mine şi cuvintele mele rămân în voi. Cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă (Ioan, 15.7)
- Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie.
- Cuvintele sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil.
- Să folosim întotdeauna cuvântul pentru a ne înălţa pe noi şi pe ceilalţi şi niciodată pentru a distruge.
- Orice creaţie se face cu materialul subtil al gândului
- Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul
- Vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară.
- Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus: înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău.
- Acolo unde se duce atenţia se duce şi energia.
- Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui.
- Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte,
- Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi, căci spre aceasta a-ţi fost chemaţi, să moşteniţi binecuvântarea. (I. Petru 3,9)
- Mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative.
- Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.
- Omului i se întâmplă tot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc.
- Sămânţa tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale.
- Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate
- Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, urarea răului oamenilor apropiaţi.
- Răul pricinuit altuia prin gand, vorba sau fapta ne face rău şi nouă inzecit.
- Vă spun vouă că pentru oirce cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socotală în ziua judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12: 36, 37)
- Soarele să nu apună peste mânia voastră. (Efesieni 4, 26)

Este Cea Mai Puternică Forţă Din Univers

2 ianuarie 2010

Legile Kybalionului

Aceste principii univerasale au fost enuntate de Hermes Trismegistul, tatal intelepciunii oculte, fondatorul astrologiei si alchimiei. Hermes Trismegistul a fost asimilat cu zeul Thot pentru egipteni, Hermes-zeul intelepciunii pentru greci, Mercur pentru romani.

Cele 7 legi ale Kybalionului pe scurt :

1.Legea mentalismului :
Totul este spirit; Universul este mental.

2. Legea corespondentei :
Ceea ce este sus este ca si ceea ce este jos; ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus.

3. Legea vibratiei :
Nimic nu sta, totul se misca, totul vibreaza.

4. Legea polaritatii :
Totul este dublu ; orice lucru are doi poli ; totul are doua extreme ; asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie ; polii opusi au o natura identica, insa de grade diferite ; extremele se ating ; toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri ; toate paradoxurile pot fi conciliate.

5. Legea ritmului :
Totul se scurge inauntru sau inafara ; orice lucru are durata sa ; totul evolueaza apoi degenereaza ; balansul pendulei se manifesta in toate si masura oscilatiei sale la dreapta este asemanatoare cu masura oscilatiei sale la stanga ; ritmul este constant.

6. Legea cauzei si efectului :
Orice cauza are efectul sau si orice efect are cauza sa ; totul se intampla conform Legii ; hazardul nu este decat un nume dat unei Legi necunoscute ; sunt numeroase planuri ale cauzalitatii, insa nimic nu scapa legii.

7. Legea genului :
Este un gen in toate lucrurile ; totul are principiile sale, masculin si feminin ; genul se manifesta pe toate planurile.

Legile Kybalionului

15 decembrie 2009

De la Zamolxe spre Noua Era

O noua carte de Aryana Havah si anume "Cartea a doua de la Zamolxe spre Noua Era". O continuare a cartii "Inuaki, reptilianul din mine", pe care multi dintre voi ati citit-o deja.
Cartea pastreaza acelasi format, care mie imi place, si anume scurta, 120 de pagini, citibila in 3,4 ore, sub forma de dialog, captivant. Dialogul intre autoare si David, copilul de 7 ani venit de pe Inua care comunica cu o entitate evoluata pe nume Aghton, continua.
Aflam informatii despre trecutul necunoscut al Pamantului, din perioada Atlantidei, Egiptului, Daciei cat si capacitatile pe care oameni "primitivi" din acele vremuri le aveau, dar si despre viitorul luminos care ne asteapta.

Un mesaj de la David pentru cititori :

«Noi oamenii am fost învăţaţi să căutăm Adevărul în gurile celor din jurul nostru, să îl căutăm pe Dumnezeu în cer, să spunem că suntem oameni şi că suntem supuşi greşelilor, să facem rău şi apoi să cerem iertare şi să ne punem măşti pe faţă, spre a plăcea celorlalţi. Acum aceste învăţături trebuie să dispară. Adevărul se află în noi, la fel ca şi Dumnezeu, suntem oameni, dar suntem lăsaţi spre a fi desăvârşiţi; trebuie să facem bine, pentru ca binele să se întoarcă înspre noi şi trebuie să devenim noi înşine, pentru a deveni cei ce am fost. Nimeni, nici eu şi nici alţii asemeni mie nu trebuiesc ascultaţi orbeşte. Cuvintele trebuie să treacă prin suflet şi nu prin minte, căci în inimă se afla Locul Sfânt al Adevărului. Acolo mintea nu are acces şi nici o altă minte nu poate ajunge. Aşa că vă zic vouă ascultaţi cu sufletul, înţelegeţi cu inima şi trăiţi în Divinitate.»

Cartea o puteti comanda de la diferite edituri, Editura Orfeu, Editura Adevar-Divin., sau in format electronic pe scribd.com

Cartea a II a de La Zamolxe Spre Noua Era

28 octombrie 2009

Ce vrea Dumnezeu? - Neale Donald Walsch

Iata o intrebare careia multi dintre noi i-am facut loc in vietile noastre, fie intr-un moment de rascruce, fie zi de zi, in cazul in care preocuparile noastre spirituale sunt constante. La aceasta intrebare incearca sa raspunda o carte recent aparuta la Editura For You, scrisa de celebrul autor Neale Donald Walsch: “Ce vrea Dumnezeu. Un raspuns fundamental la cea mai mare intrebare a omenirii.”
Cartea, declarata inca de la bun inceput de autorul ei drept “periculoasa”, pune sub semnul intrebarii perceptiile raspandite pe scara larga pana in acest moment de evolutie a omenirii referitoare la Dumnezeu, viata, rai si iad, barbati si femei, casatorie, sex, iubire, bani. Cu totii am fost obligati sa credem sau macar ne-au trecut pe la ureche anumite idei de genul :

- viata nu e usoara, este o lupta permanenta;
- Dumnezeu este barbat, si ca urmare suprematia masculina este un concept perfect indreptatit;
- casatoria este o uniune eterna intre un barbat si o femeie si de aceea terminarea unei casatorii, indiferent din ce motive, este profund descurajata;
- uniunea sexuala trebuie sa fie traita numai cu partenerul de casatorie, cu scopul procrearii;
- banii sunt rai si Dumnezeu este bun, asa ca nu pot sta de aceeasi parte a baricadei;
- suferinta este de folos oamenilor pentru a deveni mai buni si a-si purifica sufletul;
- moartea este sfarsitul vietii, iar in acel moment oportunitatea de a evolua s-a terminat si a venit vremea pedepsei sau a recompensei, in functie de modul in care am trait.

Din generatie in generatie, aceste idei au fost cristalizate sub ceea ce se numeste “voia lui Dumnezeu”, pe care noi, oamenii, suntem obligati sa o indeplinim.

Aceasta carte se inscrie insa intr-o alta paradigma si sustine ca raspunsul la cea mai importanta intrebare din istoria omenirii este foarte simplu: “Ce vrea Dumnezeu? Absolut nimic.”

De ce? Pentru ca Dumnezeu a intentionat sa fim independenti, liberi si pe deplin capabili de a produce, a crea, a experimenta orice. Desi a fost perpetuata ideea acestui Dumnezeu care vrea permanent ceva de la noi, este evident faptul ca, din moment ce Dumnezeu este infinit, nu ar putea sa aiba vreodata nevoie de ceva de la oameni, nu ar putea sa devina nefericit si manios daca nu obtine ceva si nu ar putea vreodata sa-i considere pe oameni responsabili pentru ceea ce ar vrea El sa obtina.

“Dumnezeu este suma tuturor lucrurilor, si in afara Lui nu mai exista nimic. Atunci tu nu existi in afara Acestuia si Acesta nu exista in afara ta. Asta inseamna ca ceea ce vrei tu, vrea si Dumnezeu. Inseamna ca voia ta pentru tine este Voia Domnului pentru tine.
Tot ce Dumnezeu ar putea sa-ti dea, deja ti-a dat. Exista in tine, ca fiind tu. Prin urmare, tu nu vrei nimic. Nu trebuie sa-I ceri lui Dumnezeu nimic. Singura rugaciune pe care trebuie s-o faci este rugaciunea de recunostinta: O rugaciune de implorare neaga pur si simplu adevarul. Cerand ceva, tocmai anunti ca nu ai acel ceva. De aceea, iti este foarte greu sa traiesti experienta acelui lucru, intrucat nu poti experimenta ceva ce ai negat.
Tot ce ai nevoie acum de la Dumnezeu, exista deja in tine. Simti ca ai nevoie de mai multa iubire? Se afla deja in tine. Simti ca ai nevoie de mai multa compasiune, de mai multa iertare, blandete,rabdare, intelegere? Se afla deja in tine.”

In acelasi timp, daca Dumnezeu ar fi aici astazi, ceea ce ar vrea El de la noi s-ar putea traduce astfel:
“In primul rand, as dori sa Ma cunosc si sa Ma experimentez in toata gloria Mea. In al doilea rand, as dori ca tu sa stii sa traiesti experienta lui Cine Esti Tu cu Adevarat, prin puterea pe care ti-am dat-o ca sa te creezi si sa te experimentezi pe tine insuti, in orice fel alegi sa o faci.

In al treilea rand, as dori ca intregul proces al vietii sa fie o experienta de bucurie permanenta, de creatie continua, de expansiune fara sfarsit si de o totala implinire in fiecare moment de acum. Am creat un sistem perfect, in cadrul caruia aceste dorinte se pot implini. Ele se implinesc acum, chiar in acest moment. Singura diferenta intre Mine si tine este ca eu stiu acest lucru. In momentul propriei tale Cunoasteri Totale (moment ce ar putea sa apara in viata ta, in orice clipa), si tu vei simti asa cum Ma simt Eu in permanenta: plin de o totala bucurie, iubire, acceptare, binecuvantare si recunostinta.

Acestea sunt cele 5 atitudini ale Dumnezeirii. Observa ca nu s-a spus nimic despre a-ti fi teama, despre manie, violenta, a judeca sau a condamna. Acestea nu sunt atitudini ale Dumnezeirii, desii altii ti-au spus ca sunt. Acum esti liber sa renunti la aceste idei. Ai fost in permanenta liber s-o faci. Eu nu vreau nimic de la tine si, in niciun caz, supunere fortata sau iubire impusa.”

“Esti liber sa-ti atragi orice realitate doresti. Cel mai rapid mod de a atrage orice este de a-l oferi altuia. Daca iti doresti sa traiesti starea de abundenta si tot ce ai pe lume acum este un singur dolar, experienta abundentei este a ta, in momentul in care gasesti pe cineva care are chiar mai putin decat tine si ii dai persoanei respective o parte din ceea ce ai tu. Aceasta invatatura poate fi exprimata in doua cuvinte: FII SURSA. Nu trebuie nici sa ceri, nici sa astepti sa primesti. Trebuie sa dai ceea ce tu doresti sa primesti. Creeaza-i altuia experienta a ceea ce doresti tu sa traiesti ca experienta.”

De ce este aceasta carte periculoasa? Bineinteles ca e periculos sa afirmi ca Dumnezeu este unit cu tot ce exista, neseparat de nimic si nu are nevoie de nimic, cand am crezut atat timp intr-un Dumnezeu al separarii, care are nevoi, trebuie impacat, satisfacut, linistit si ascultat. Daca s-ar schimba aceasta poveste si am incepe sa vorbim copiilor despre acest Dumnezeu care nu vrea nimic, s-ar putea schimba cultura omenirii in decursul unei singure generatii. Am putea trai intr-o cultura a coeziunii, inlocuind cultura separarii care exista acum.

A realiza aceasta revolutie in gandire depinde de fiecare din noi si putem afla din paginile acestei carti cum sa o facem. Cartea se gaseste pe site-ul Editura For You
Sursa : www.aimee.ro / Resurse pentru dezvoltare personala si evolutie spirituala

21 septembrie 2009

Lao Tze - Tao Te King

TAO TE KING inseamna "Cartea Caii si Virtutii Supremului Adevar". Acest text este atribuit lui LAO TZE. El constituie baza taoismului filosofic (Tao-chia) si a taoismului religios (Tao-chiao). Traditia sustine ca acest text a fost scris de LAO TZE in secolul al VI-lea inaintea lui Christos, dar astazi se stie ca textul a fost scris in secolul al IV-lea sau al III-lea inaintea lui Christos.
Filosofia lui TAO TE KING se cristalizeaza in jurul notiunilor de TAO sau de Cale si de TE, Virtute sau Forta. Alte importante idei pe care se bazeaza acest text sunt cele ale absentei actiunii (Wu-wei) si a intoarcerii lucrurilor la originea suprema (Fu).
Scurt fragmet
[...] Atat norocul cat si nesansa creeaza frica. Gandul bun sau gandul
rau, dualitatea Care exista tot timpul in mintea incordata.
Cum pot norocul sau nesansa sa creeze neliniste? Cel norocos isi
asteapta castigul cu nerabdare. Iar cel nenorocos este nelinistit
pentru ce a pierdut.
Cum pot gandul bun sau cel rau sa existe in mintea incordata?
Este pentru ca avem un Ego. Daca n-am acorda Ego-ului
importanta si incordarea mintii s-ar diminua.
Astfel ca cel care ii considera pe altii ca si cum ar fi el insusi este
demn de a conduce. Celui care-i iubeste pe altii cum se iubeste pe
el insusi i se poate acorda incredere. [...]
Lectura placuta!

In partea din dreapta sus puteti face scrisul mai mare sau aveti optiunea de full screen.
Lao Tze - TaoTe King

20 septembrie 2009

Cele patru legaminte - Don Miguel Ruiz

O carte exceptionala, accesibila oricui prin simplitate, in acelasi timp o carte consistenta care iti capteaza atentia, citibila in cateva ore. Intreaga omenire e in cautare de frumusete, de adevar, de lumina, in cautarea lui Dumnezeu. Toata acesta cautare duce intr-un singur loc, in propria persoana. Punctul de plecare, cat si linia de sosire, e propriul sine. Odata urcat pe aceasta treapta a evolutie spirituale, a cunoasterii de sine, orizonturile asupra vietii, asupra omenirii, se schimba.
Pentru trezirea din acest Vis Planetar, cum ii spune autorul, in care traim, aceasta lume a iluziei, a conditionarii in care am uitat cine suntem cu adevarat, Don Miguel Ruiz propune patru lagaminte care vor genera suficienta putere personala pentru a ne ajuta sa ne schimbam intregul sistem al vechilor noastre conventii.
Iata si cele patru legaminte :
1. Fii impecabil in tot ceea ce spui
2. Nu considera nimic ca fiind personal
3. Sa nu faci presupuneri inutile
4. Fa intotdeauna tot ce iti sta in puteri
Cartea se poate comanda online de la mai multe edituri, Adevar Divin, Editura Mix.
Sau o puteti gasi in format pdf pe scribd.com
Lectura placuta.
miguel ruiz - cele 4 legaminte

23 iunie 2009

Inuaki - Reptilianul din mine

E vorba de o carte pe care am citit-o recent.
Cartea ne invita sa pasim intr-o lume aparte, mistica, terifianta, dar absolut sublima prin ineditul ei.
Pe parcursul relatarii vom afla raspunsuri la intrebarile care framanta omenirea de milenii: "Cine suntem?", "De unde venim?" si "Incotro ne ducem?".
Unele informatii ne vor parea incitante, altele dureroase, iar altele ne vor rasturna sistemul de valori.

E scurta, are 124 de pagini, adica o poti parcurge in 3 ore. E sub forma de dialog, direct la subiect, e mult mai captivant si iti mentine nivelul de atentie ridicat. O carte care merita citita.
Dialogul se poarta intre autoarea cartii Havah Aryana, psiholog si David un copil de 7 ani adus la cabinet de mama sa ca urmare a faptului ca el aude o voce in cap, pe care el il cheama Aghton, ca acesta vine dintr-o alta constelatie din care a venit si el la reincarnare. Planeta se cheama Inua in apropiere de Orion iar locuitorii se numesc inuaki.
Se discuta pe marginea unor subiecte precum Inua societate evoluata, cum arata o societate evoluata defapt, matrice, karma, anul 2012 si schimbarile ce vor urma, Anunnakki - societati secrete, cei care ne conduc planeta defapt prin control asupral guvernelor, a unor institutii, sistemului bancar, armatei, politiei, al legilor, a invatamentului, a mass-mediei.
Desigur cartea are parti interesante, fascinante cu care sunt de acord, la nivelul meu de intelegere a lucrurilor, sunt si unele cu care nu sunt de acord.
Cateva raspunsuri, din carte, a lui David despre Inua si inuaki :
D : Adica in gand. Spun ceva in gand si ceilalti aud.
D : Mancare ca si noi, insa nu carne. Legume, fructe si seminte.
D : Navele de transport sunt ale tuturor. Daca nu iti mai trebuie o duci la loc de unde ai luat-o. Nu are nici un rost sa o pastrezi.
D : Nu, acolo nu exista bani, caci nu sunt necesari.
D : A omora pe cineva inseamna a te omora pe tine. Prin ucidere se creeaza o perturbare in matrice, care se intoarce si iti face rau.
D : La ei nu ai cum sa pari altceva decat ceea ce esti, deoarece toti stiu cu cine stau de vorba, ce stie sa faca, ce capacitati are.

Cartea online pe Scribd
INUAKI, reptilianul din mine