Se afișează postările cu eticheta Inspiratie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Inspiratie. Afișați toate postările

20 ianuarie 2014

Carta Lumii Eliberate

O initiativa, un proiect, o lume minunata. Cititi cu atentie, fiecare dintre noi putem face ceva pentru a schimba in bine lumea in care traim.

Ce este Carta Lumii Eliberate?

Carta Lumii Eliberate este o declaraţie de principii, care are potenţialul de a optimiza viaţa pe Pământ pentru toate speciile, de a eradica sărăcia şi lăcomia şi de a grăbi progresul. Nici politice, nici religioase, aceste zece principii scurte ar putea constitui temelia unei societăţi noi, avansate, care nu utilizează bani, este gratuită, echitabilă şi durabilă.
Ele sunt bazate exclusiv pe Natură, bunul simţ, şi supravieţuire. Carta Lumii Eliberate este considerată pe scară largă un progres logic, o ieşire din mecanismul eşuat al societăţii de azi, şi o etapă firească în evoluţia noastră. 


De ce avem nevoie de ea

In cazul în care nu aţi observat, lumea a devenit un loc foarte ostil. Traiul zilnic a devenit foarte dificil pentru mulţi dintre noi, şi este chiar literamente imposibil pentru milioane de oameni în fiecare an. 

Nu trebuie să fie aşa. 

Ca specie predominantă, noi oamenii, am eşuat să recunoaştem marea responsabilitate ce vine odată cu puterea şi cunostinţele noastre. Banii au distorsionat grav opinia noastră despre lume, şi ne-au distras de la ceea ce este cu adevărat important. 
Tot ce avem nevoie pentru supravieţuire: apă, hrană, aer, energie, biodiversitate, compasiune, au devenit ameninţate prin prioritizarea profitului peste Natură. Natura nu se lasă înduplecată şi nu negociază. Dacă vom continua să ne luptăm împotriva ei, Natura va câştiga. Cu alte cuvinte, umanitatea - şi nenumărate alte specii inocente - ar putea fi eradicate. 
A venit momentul să facem nişte schimbări fundamentale în modul nostru de viaţă, care a devenit netrainic şi nedrept. Noi credem că prin adoptarea principiilor Cartei Lumii Eliberate facem primul pas crucial spre a ne proteja şi conserva atât pe noi înşine cât şi planeta.

Ce este în neregulă cu lumea?

Într-un cuvant: banii. Propriul nostru sistem monetar valutar prioritizează eficace creşterea şi stabilitatea financiară în locul supravieţuirii şi progresului. Deşi un instrument util în vremurile de demult, banii au devenit incompatibili cu viaţa însăşi şi creează mult mai multe probleme decât rezolvă. Putem pune aceste probleme în patru categorii principale:

1. Inegalitate şi Injustiţie 
[Banii, prin definiţie, creează inegalitate şi injustiţie. ]

În lumea de azi, o mână de oameni au avere enormă, influenţă şi libertate, în vreme ce marea majoritate este împovărată de muncă, datorii şi sărăcie; fără a avea prea multe de zis în afaceri mondiale. Acest dezechilibru este în mod evident inechitabil şi nu mai poate fi acceptat ca fiind normalitate. 
Milioane de oameni se nasc în fiecare an într-o viaţă de sărăcie şi foamete, chiar dacă ne stau la dispoziţie resursele şi tehnologiile necesare pentru a oferi hrană şi adăpost pentru toată lumea, dacă am vrea. 
Producţia risipitoare duce la o poftă insaţiabilă pentru resursele naturale limitate, cum ar fi ţiţeiul, cuprul, aurul etc. Deoarece aceste resurse rare se găsesc doar în anumite ţări, exploatarea şi conflictele dintre ţări sunt rezultatele inevitabile. 
Anumite zone ale lumii îndură condiţii meteo extreme şi lipsă de pământ arabil sau apă potabilă, dar sunt uitaţi la scară largă de naţiuni mai bogate deoarece nu au lucruri de valoare cu care să contribuie la economia mondială. Banii, prin definiţie, creează inegalitate şi injustiţie. 

2. Deşeuri şi Poluare
[Nepăsarea noastră faţă de Natură ne otrăveşte încetul cu încetul şi ne sufocă.]

Marile companii producătoare au nevoie de o schimbare constantă a produselor pentru a fi profitabile. Din punct de vedere economic nu are sens să facă produse care ţin mult. Pentru fluxul de bani e mai bine să producă bunuri de unică folosinţă, care trebuiesc înlocuite în cele din urmă - în ciuda risipei de resurse naturale. 
Multe companii cheltuiesc milioane în fiecare an creând o piaţă de desfacere pentru produse inutile şi risipitoare prin publicitate şireată. Aceasta crează o cultură a consumului şi iluzia creşterii 'fără limite' care este irealistică, nu este trainică şi trebuie pur şi simplu să se termine cândva. 
Ştim că ţiţeiul este un poluant toxic care produce dioxid de carbon, cu toate acestea îl folosim pentru că este ieftin; în ciuda faptului că avem energie curată reînnoibilă peste tot în jurul nostru. 
Copacii producători de oxigen sunt prăduiţi în mod iresponsabil de lemul lor, în timp ce avioanele pompează tone de gaz otrăvitor în atmosfera noastră în fiecare an. 
Nepăsarea noastră faţă de Natură ne otrăveşte încetul cu încetul şi ne sufocă.

3. Datorii şi Şomaj
[Munca plătită este oxigenul sistemului monetar. Fără el, tot ce rămâne este şi mai multe datorii. Acest cerc al şomajului şi al datoriilor va aduce în cele din urmă un colaps monetar global.]

În ziua de azi, aproape orice ţară din lume are datorii atât de mari, încât guvernele sunt obligate ori să împrumute mai mult, să cheltuie mai puţin, sau să tipărească mai mult ca să îşi acopere bugetele. În mod realistic, niciuna din aceste opţiuni nu sunt durabile. 
Tipărirea de bani devalorizează moneda, ceea ce înseamnă că poţi cumpăra mai puţin cu ea. De asemenea, deoarece porneşte din punct de vedere economic ca o datorie, este supusă dobânzii. Din moment ce banii pentru a plăti acea dobândă nici nu există, în cele din urmă se ajunge la mai multe datorii - şi mai multe dobânzi! 
 Reducerea bugetului înseamnă în cele din urmă reducerea de locuri de muncă, ceea ce crează şi mult somaj. Companiile private înlocuiesc mucitorii cu maşini care pot muncii mai repede şi mai ieftin, pentru a-şi creşte productivitatea şi profitul. 
Munca plătită este oxigenul sistemului monetar. Fără el, tot ce rămâne este şi mai multe datorii. Acest cerc al şomajului şi al datoriilor va aduce în cele din urmă un colaps monetar global. 

4. Progres Obstrucţionat  
[Banii nu sunt un obstacol în faţa progresului într-o lume lipsită de bani.]

Progresul uman este asfixiat de costuri. Cercetarea pură sau eforturile îndrăzneţe sunt ori sub-finanţate ori trecute cu vederea dacă nu sunt profitabile. 
Specialişti de înaltă calificare sau talentaţi sunt atraşi de salariile generoase pentru a dezvolta produse profitabile, dar risipitoare. În schimb, mulţi oameni talentaţi sunt ţinuţi pe loc în viaţă, prin lipsa de acces la o educaţie adecvată sau de finanţare pentru munca lor. 
 Noi invenţii se împotmolesc în legile de brevete, care împiedică dezvoltarea continuă sau îmbunătăţirea de către alţi inovatori, şi uneori durează ani de zile să ajungă la public. Multe brevete utile sunt latente, fie prin lipsa de fonduri sau a strategiei de marketing deliberată. 
Companiile încearcă să protejeze mărcile proprii şi profiturile viitoare prin proiectarea intenţionată de produse care sunt incompatibile cu alte mărci sau tehnologii. Acest lucru creează o duplicitate inutilă a produselor şi frustrează utilizatorul final. 

Banii nu sunt un obstacol în faţa progresului într-o lume lipsită de bani. 

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care banii - pe care noi i-am creat - au devenit acum un obstacol major pentru supravieţuirea şi progresul nostru. Dacă te uiţi la societatea şi cultura noastră modernă din punct de vedere al Naturii, vei începe să vezi cât de detaşaţi şi deconectaţi am devenit, de lucrurile care ne susţin.

Nu ne putem ignora propria natură şi biologie.

A cui vină este?

Este important de recunoscut că nimeni nu este de învinuit pentru aceste probleme. Sistemul pe care îl folosim să ne conducă societatea s-a dezvoltat în felul acesta în timp. Să atribui vina, chiar şi aparent justificată, nu are rost şi doar crează animozităţi. Mulţi dau vina pe bănci, corporaţii, guverne, sau oamenii care lucrează în acestea, dar ei nu sunt oameni răi sau lacomi.
Ei sunt doar oameni obişnuiţi care reacţionează la un mediu de lipsuri - lipsa de bani, adică. Lăcomia este un răspuns uman de bază la lipsuri. Dacă ceva care îţi e necesar pentru a trăi este în cantitate limitată, instinctiv îţi doreşti să ai cât de mult posibil din acel lucru, pentru că este bun pentru supravieţuire. Dacă putem elimina lipsurile, putem elimina lăcomia. 

Sub presiune 

"Avem nevoie să ne eliberăm de limitele noastre imaginare."

 

Am ajuns să nu mai avem încredere în propriul nostru comportament natural din cauza standardelor care se contrazic şi a presiunilor la care ne supunem. Media modernă promovează stiluri de viaţă de neobţinut şi decadente, în timp ce religiile învaţă moderaţie şi virtute.
Corporaţiile cheltuie milioane pentru a prezenta atractiv mâncărurile cu zahăr şi grăsimi, în vreme ce reprezentanţii medicali avertizează contra obezităţii. Guvernele anunţă tăieri de cheltuieli publice, în timp ce scuză marile afaceri. Peste tot suntem bombardaţi cu reclame pentru a cumpăra produse pe care nu ni le permitem.
Societatea, ca întreg, creează destule confuzii şi contradicţii. Ratele delicvenţei sunt în crestere - dar nu pentru că sunt mai mulţi oameni răi - ci pentru că circumstanţele se înrăutăţesc, oportunităţile de angajare scad şi toţi trebuie să concureze pentru a supravieţui.
Ţine minte, o fiinţă umană e totuşi un animal - deşi mult superior - şi intocmai ca orice alt animal poate să atace cand e maltratat, inghesuit în colţ sau confuzat. Nu mai avem nevoie să ne supunem la asta.
 Este timpul să dezlegăm fiinţa umană din reţeaua sa de metode şi ideologii expirate, şi să ne concentrăm pe scopul nostru comun de supravieţuire, progres şi libertate. Avem nevoie să ne eliberăm de limitele noastre imaginare. 

Ce face Carta

Carta Lumii Eliberate stabileşte zece afirmaţii foarte de bază care sunt în rezonanţă cu Natura, bunul simţ general, dreptatea şi mentenanţa. În esenţă, aceste zece principii de ghidare sunt cerinţele noastre minime pentru supravieţuire şi progres.

"Odată ce oamenii realizează că o societate fără bani funcţionează, vom deveni în mod natural mai pozitivi în acţiunile noastre, mai cooperanţi, cu compasiune şi productivi." 


Sistemele noastre curente pentru diviziunile monetare, sociale, ideologice şi de graniţă sunt imaginare, şi în mod clar nu lucrează pentru noi sau planeta noastră. Principiile Cartei, care işi au rădăcinile în Natură, ar dizolva aceste bariere imaginare cu numai câteva observaţii de bază pentru respectul reciproc unul faţă de celălalt şi faţă de casa noastră planetară.
Odată ce putem trece peste metodele noastre depăşite de luare de decizie prin speculaţie şi diktat, şi să ne inlăturăm barierele imaginare, vom vedea că singurele noastre probleme sunt tehnice, de ex. Cum să furnizam bunuri pentru toţi şi să folosim în mod optim planeta noastră? Numai când suntem eliberaţi de ideologiiile şi metodele noastre contradictorii, putem să rezolvăm cu adevărat această problemă.
Tehnologia noastră este acum la un nivel de unde putem în mod comfortabil să furnizăm bunuri pentru toţi fără să fie nevoie de muncă grea. Ce putem automatiza, vom automatiza. Nu ne trebuie bani pentru a construi maşini, putem numai să le construim. Treburi care nu pot fi automatizate pot fi rotite în rândul unei populaţii care ar fi mai mult decât bucuroasă să-şi dedice o mică porţiune din timpul ei unei comunităţi care le susţine.
Totul va fi declarat de uz gratuit, dar în cadrul unei înţelegeri a limitelor naturale şi tehnice, şi a respectului pentru binele comun combinat. Aceste înţelegeri sunt iniţial obţinute prin educaţie, şi în final prin consens.
Odată ce oamenii realizează că o societate fără bani funcţionează, vom deveni în mod natural mai pozitivi în acţiunile noastre, mai cooperanţi, cu compasiune şi productivi. 

Implementarea Cartei

Primul pas în implementarea Cartei este promovarea şi realizarea conştientă.

Aceste principii pot fi adoptate numai când sunt văzute, întelese şi sprijinite de un număr suficient de oameni. Când destui oameni văd Carta şi o acceptă ca următorul pas logic în evoluţia umană, schimbarea se va produce automat. Politicienii şi oamenii cu influenţă nu vor putea decât să se alinieze la voinţa oamenilor.
Odată ce aceasta se intâmplă, educaţia pentru principii, Natură şi comunităti va trebui să fie făcută clară pentru a da tuturor o inţelegere adevărată pentru noi inşine, comunitatea şi mediul nostru.
.

"Educaţia va juca un rol cheie în stabilirea noii societăţi fără bani." 

 

Nu va dura mult până ce oamenii încep să realizeze că vecinul lor nu mai este competitorul lor; că tot ce posedă şi folosesc are un preţ în mediul inconjurător; că acţionând împreună ca o comunitate - şi nu numai pentru sine - este infinit mai productiv şi cu răsplată.
Se poate întâmpla ca această Cartă să fie adoptată întâi într-o singură ţară sau bloc de ţări care e în mod natural bogat în resurse şi de sine stătător. (Australia şi Mările de Sud ar fi un exemplu bun) Odată ce alte ţări văd că lucrează, ar urma repede. Probabil între timp, o nota specială pentru statusul 'fără-bani' în ţările de pionierat ar putea fi aplicată prin intermediul unui corp ca ONU, pentru a menţine şi proteja graniţele acestor 'zone libere' până nu va mai fi nevoie.
Acesta este doar un exemplu de cum Carta ar putea fi implementată. Desigur, s-ar putea intâmpla în oricâte feluri diferite, dar important este că odată ce destui oameni vor asta, se va întâmpla. 

Cine a scris Carta?

A atribui acest document unei singure persoane sau grup ar fi inacurat şi foarte nedrept pentru mulţi oameni. Ca şi cu orice document important filozofic sau de politică, contribuitorii sunt nenumăraţi pentru că ideile oricărei persoane sunt modificate şi îmbunătăţite în decursul timpului.
Carta a fost scrisă la început de către Colin Turner, compozitor şi producător de muzică din Dublin, Irlanda, dar multe din conceptele de bază au fost la început inspirate de 'Proiectul Venus' al lui Jacque Fresco şi seria de filme 'Zeitgeist' a lui Peter Joseph - vizionari care, fără îndoială, şi ei ar atribui inspiraţia lor multor altor influenţe istorice.
Ce este important e că, logic, acesta este următorul pas în progresul umanităţii, şi unul care asigură cel mai bine supravieţuirea noastră şi a companionilor noştri planetari. Cu aceasta în minte, Carta este, pentru toate intenţiile şi scopurile, un document care se scrie singur. 

Viitorul apropiat

Suntem în cel mai interesant punct în istoria noastră.
O mare eră de schimbare aproape că a sosit, dar lucrurile se pot înrăutăţi înainte să se îmbunătăţeasca pentru că mulţi se luptă să menţină vechiul sistem. Semnarea şi sprijinirea Cartei Lumii Eliberate pot ajuta să aducă aceste schimbări mult mai devreme, mai pacifist şi fără o suferinţă nenecesară. Idea Cartei este simplă.
Complicat este sistemul nostru curent, şi desfacerea acestuia poate să ia ceva timp, dar aceasta este o iniţiativă răbdătoare, proiectată să progreseze încet şi sigur într-o singură direcţie - spre adevărata libertate, abundenţă şi sustenanţă.
Vă rog să daţi acestei iniţiative consideraţia dv. cea mai înaltă. Mulţumesc.

Filmuletul


Pentru mai multe informatii utile, implicare vizitati siteul freeworldcharter

13 ianuarie 2014

Cine esti tu, cu adevarat? - filmulet -

Cine sunt eu, cu adevarat? Iata intrebarea! Si raspunsul :

Orice gand ai avut despre tine insuti, indiferent ca te-ai subapreciat sau supraapreciat, nu reprezinta cine esti tu de fapt. Este doar un gand. Adevarul despre cine esti nu poate fi gandit, pentru ca este sursa tuturor gandurilor. Adevarul despre cine esti nu poate fi numit sau definit. [..] 
 Adevarul despre cine esti este liber de toate conceptele. Deja esti liber iar ceea ce te impiedica sa realizezi ca esti atat de liber este atasamentul tau fata de vreun gand despre cine esti. 

Cine esti tu cu adevarat? Esti vreo imagine care iti apare in minte? Esti vreo senzatie care iti apare in corp? Esti vreo emotie care iti trece prin minte si corp? Esti ceva ce altcineva a spus ca esti? Sau esti razvratirea impotriva a ceea ce altcineva a spus ca esti? Acestea sunt cateva dintre multele carari de identificare gresita. Toate aceste definitii vin si pleaca, se nasc si mor. Adevarul despre cine esti nu apare si dispare. Este prezent dinainte de nastere, pe parcursul vietii si dupa moarte. Ca sa descoperi adevarul despre cine esti nu este doar posibil ci este dreptul tau din nastere. Iar ganduri cum ca aceasta descoperire nu este pentru tine, sau ca acum nu este momentul, sau ca nu esti demn sa afli, sau ca nu esti pregatit, sau ca deja stii cine esti, sunt doar trucuri ale mintii. Este momentul sa investighezi acest EU-gand si sa-i observi validitatea. In timpul acestei examinari, apare o deschidere a inteligentei constiente pe care o reprezinti spre a se recunoaste, in sfarsit, pe sine. [..]

Ai experimentat atat succesul cat si infringerea. La un moment dat, mai devreme sau mai tirziu, îti dai seama cine esti, si oricum ai defini asta, nu este satisfacator. Daca raspunsul la întrebare nu este unul sincer, si nu doar unul conventional, vei fi in continuare flamand sa-l afli. Pentru ca. indiferent de cum te definesc ceilalti, bineintentionati sau nu si indiferent de cum te definesti tu insuti, nici o definitie nu iti da o certitudine durabila. Momentul in care iti dai seama ca nici un raspuns nu este satisfacator pentru aceasta intrebare este crucial. Prin puterea si simplitatea ei, intrebarea "Cine sunt EU?" proiecteaza mintea inapoi la radacinile identificarii personale, presupunerea fundamentala: "EU sunt cineva." Decat sa luam automat aceasta presupunere ca fiind adevarata, poti cerceta mai adanc. 

Nu este greu sa observi ca acest prim gand, "EU sunt cineva", duce la tot felul de strategii: sa fii un cineva mai bun, mai protejat, un cineva cu mai multa placere, mai mult comfort, mai realizat. Dar cand chiar acest gand fundamental este pus la indoiala, mintea intalneste EU-l care se presupune a fi separat de ceea ce il cauta. Aceasta se numeste investigarea propriului EU. Cea mai fundamentala intrebare: "Cine sunt EU?", este cea mai ignorata. Ne petrecem cea mai mare parte a zilelor spunandu-ne noua sau altora ca suntem cineva important, cineva neimportant, cineva mare, cineva mic, cineva tanar, cineva batran, fara sa punem niciodata la indoiala cea mai fundamentala presupunere: Cine esti tu, cu adevarat? De unde stii: asta este cine esti? Este adevarat? Chiar? Cand iti indrepti atentia catre intrebare: Cine sunt EU? probabil ca vezi o entitate care are fata si corpul tau. Dar cine este constient de acea entitate? Esti tu obiectul, sau, esti tu constiinta acelui obiect? Obiectul vine si pleaca. Parintele, copilul, iubitul, abandonatul, iluminatul, victoriosul, si infrantul. Aceste identificari vin si pleaca. 

Atentia acestor identificari este mereu prezenta. Sa te confunzi cu un obiect cu atentie duce la placere extrema sau la durere extrema si la un ciclu infinit de suferinta. Cand te decizi sa nu te mai identifici gresit si descoperi direct si complet ca tu esti insasi acea atentie si nu aceste definitii impertinente, cautarea ta de catre tine ia sfarsit. Cand intrebarea "Cine?" este condusa inocent, pur, pe toata calea pana inapoi la sursa, are loc o revelatie imensa, uimitoare: Acolo nu exista nici o entitate! Exista doar acea indefinibila, nelimitata recunoastere a propriului tau eu ca fiind inseparabil de tot ce il inconjoara. Esti liber. Esti intreg. Esti infinit. Nu ai un capat, nu ai limite. Orice idee despre tine, apare in interiorul tau si va disparea tot in interiorul tau. Tu esti atentia, iar atentia este constiinta. Lasa chiar acum sa moara toate definitiile pe care ti le-ai dat. Lasa-le sa piara si observa ce ramane. Vezi ce nu s-a nascut niciodata si ce nu va muri nicicand. Simte usurarea data de renuntarea la corvoada autodefinirii. Simte irealitatea acestei corvezi. Simte bucuria care exista acolo. Odihneste-te in infinita pace a propriei tale naturi inainte ca vreun gand despre EU sa se iveasca.

Cine esti tu...cu adevarat from Adina A. on Vimeo.

Din 2013 culese

 Si daca ar fi sa fac o retrospectiva a anului care tocmai a trecut, 2013 mi-a reamintit si invatat :

1. Esti ceea ce mananci, nu fi indolent cand e vorba de sanatatea ta. 
2. Te poti scapa de televizor, o sa ai de castigat. 
3. Gaseste-ti o pasiune. O sa devii alt om. 
4. Fructele sunt cele mai vii alimente, hraneste-te cu ele. 
5. Petrece mai mult timp in natura, vei fi mai relaxat si plin de energie. 
6. Miscarea e Viata. Nu lasa sa treaca ziua fara sa faci sport. 
7. Lumea e exact asa cum o vezi tu. 
8. Azi ai argumente pro si contra pentru orice situatie. Asculta-ti intuitia. 
9. Legea rezonantei nu doarme niciodata. Fa bine. 
10. Intotdeauna pe cat investesti asa esti rasplatit. 
11. Cu un zambet si o vorba buna poti sa vindeci orice moment. 
12. Esti in stare de orice, daca ai o motivatie pe masura. 
13. Petrece mai mult timp cu tine, o sa vezi ca niciodata nu esti singur. 
14. Pe cat de mare ti-e galeata, pe atat de mare e si gaura. 
15. Nu astepta momentul perfect. Oportunitatile le creezi tu, sau nu vin deloc. 
16. Daca ar fi usor, toti ar face-o. 
17. Dezvoltarea ta continua face diferenta. (intr-o lume a mediocritatii) 
18. Dieta iti afecteaza starea de spirit. Mananca sanatos. 
19. Daruind mai mult, vei avea mai mult. 
20. Fii recunoscator. 
21. Iubeste. 
22. ... 
23. ... 
Si ar fi multe altele, te rog pe tine cititorule sa completezi lista dupa bunul plac si propria experienta :)

8 ianuarie 2013

A gift of love - Un dar din Iubire

A gift of love, o compilatie muzicala de exceptie pe ritmuri traditionale persane. Ceea ce ofera o valoare reala acestei inregistrari sunt poemele de o inspiratie neintalnita ale lui Rumi, "printul poetilor sufi" din sec. al XIII-lea. Poemele Rumi vorbesc despre iubire, viata, constiinta spirituala. Aceste poeme sunt recitate de mai multe celebritati, la initiativa lui Deepak Chopra, precum Madonna, Demi Moore, Goldie Hawn, Martin Sheen si altii.

Rezultatul este un album care va calma atat urechea cat si sufletul.


Despre Rumi ( 1207-1273 ) 
Rumi, a fost unul din cei mai cunoscuti mistici persani, intemeietor al ordinului dervisilor mevleviti. A fost un mistic care a amalgamat in sine ganditorul si artistul. In intreaga lui creatie el a proslavit iubirea divina, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a cautat pe Dumnezeu in afara, ci in sine insusi. Rumi, ca si alti sufiti, descrie in opera sa treptele pe care le urca indragostitul sufit in cautarea lui Dumnezeu si, in final, contopirea cu El. 

Una din operele lui monumentale e Mathanawi. Aceasta capodopera a literaturii persane este chintesenta intregii gandiri sufite de pana atunci, ea cuprinde povestiri și parabole cu caracter etic, ilustrate cu pilde din Coran, Evanghelii, Tora, precum si din folclorul oriental, cu referiri la filosofia greaca si indiana.( wikipedia )

5 ianuarie 2013

Filmulet superb

"Nu este un semn de sanatate sa fii bine adaptat la o societate profund bolnava."
- J. Krishnamurti -

Un filmulet extrem de sugestiv care are puterea de a destepta, inspira, poate starni idei si reactii.

2 ianuarie 2013

Carl Sagan - Pale Blue Dot ( casa noastra )

The Pale Blue Dot, sau palidul punct albastru este o fotografie a Pamantului realizata in 1990 de pe nava spatiala Voyager 1, lansata in spatiu pe 5 septembrie 1977 si care a ajuns la marginea sistemului solar dupa 12 ani, pe 14 februarie 1990, la o distanta de aprox 6 miliarde de km fata de planeta noastra.

La cererea lui Carl Sagan ( mai nou recunoscut de toata lumea din documentarul Zeitgeist ), unul dintre cei mai cunoscuti astronomi si astrofizicieni americani, fondator a programului de cautare al inteligentei in Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence ), NASA comanda ca nava Voyager 1, indeplinindu-si misiunea, sa faca poze cu toate planetele Sistemului Solar.

De la o asemenea distanta, punctuletul albastru se pare sa nu aiba nicio insemnatate. Dar pentru noi are. Acel punctulet albastru e casa noastra, acel punctulet albastru suntem noi. In 1994 Carl Sagan scoate si o carte cu acelasi nume.

28 mai 2010

Exemplu minunat cum sa-ti incepi ziua

People often say that motivation doesn't last. Well, neither does bathing—that's why we recommend it daily. Zig Ziglar

Jessica, o fetiţă de 12 ani, se pare că înţelege perfect mesajul lui Zig Ziglar şi nu lasă lucrurile la întâmplare. Un exemplu de motivaţie, autosugestie, programare subconştientă cum să îţi faci ziua, viaţa mai bună :) . Să învăţăm de la cei mici.

27 mai 2010

Spirit liber – video



Spiritul liber e precum apa: blând prin prezenţă, destoinic prin răbdare, puternic prin forţa interioară, tăcut în marea-i trecere.
Spiritul liber este precum gândul: nu stă o clipă locului. Pentru el mişcarea înseamnă viaţă, iar viaţa esenţa progresului: să ajungi de unde eşti acolo unde trebuie să fii.

Spiritul liber este precum timpul: trebuie să preţuieşti fiecare clipă petrecută cu el pentru că fiecare clipă este deopotrivă intensă şi valoroasă. El trece cu fiecare grăunte din clepsidra timpului şi nu mai revine niciodata acolo.
Altfel nu ar mai fi spirit liber.

Spiritul liber este precum orice suflet de copil : nu ştie să urască dar ştie să ierte. Nu se teme să plângă şi poate să râdă din toată inima, nu se rişinează de greşelile sale pentru că e prea pur să cunoască ruşinea.
Se bucură de fiecare clipă şi acceptă trecutul aşa cum a fost, visează mult şi iubeşte şi mai mult.

Spiritul liber este ca orice prunc : se naşte fără a se îngrijora că pe lume sunt unii care nu-l cunosc.

Spiritul liber nu trăieşte printre oameni, dar poţi vedea icoana lui în ochii fiecărui copil.

Spiritul liber este precum stelele cerului : lumineză calea corăbierului atunci când speranţele acestuia a căzut sub orizontul pustiirii de sine.

Spiritul liber nu se întristează niciodată pentru că bucuria lui este lumina lumii.

Spiritul liber este precum orice corabie :nu poate fi ţinută în port, menirea ei este să străbată mări şi să unească lumi.
Spiritul liber nu are o casă a lui pentru că totdeauna când a dorit s-au găsit pelerini ai destinului care să-l găzduiască în inima şi cugetul lor.

Spiritul liber este asemeni vulturului : deşi îşi poartă zborul în bolţile cerului privirea lui nu scapă nici o clipă din viaţa pământului.

Spiritul liber zboară în înaltul cerului dar urmele paşilor săi rămâne în prefacerile pământului.

Spiritul liber crede mai mult prin suflul vântului şi pacea munţilor decât pirn templele oamenilor şi ritualurile lmii.

Spiritul liber se ascunde privirilor celor ce caută să-l vadă dar se dăruieşte bucuros celor ce decid să-l urmeze.
Spiritul liber rodeşte pentru foamea întregi lumi dar infloreşte numai pentru dorul ce pot să vadă.

Spiritul liber iubeşte schimbarea, el însuşi se schimbă cu fiecare anotimp şi se reînoieşte cu fiecare suflet renăscut.

Spiritul liber este statornic în marea-i decizie precum muntele în taina propriei măreţii. Te poţi baza pe sprijinul său la orice pas dar nu-l poţi lua cu tine.

Spiritului liber nu-i plac drumurile drepte şi nici credinţele unice fiindcă nicio haină nu se ţese într-un singur fir
şi nicio simfonie nu s-a scris cu o singură notă.

Spiritul liber trece din când în când pe la poarta sufletului tuturor, fără să se anunţe dar nu zăboveşte decât acolo unde găseşte candela aprinsă şi uşa în aşteptare.

16 februarie 2010

9 februarie 2010

Sa slujim Viata Insasi

De la postarea de ieri, legata de fumat, mi-am adus aminte de un fragment-adevar din cartea "Dumnezeul de maine" - Neale Donald Walsch despre cum ar trebui sa pastram, slujim Viata Insasi ( adica tot ce Este, asa cum este dat de la Creator ) inainte de a satisface Micul Sine ( Eul ).

"Un om pune tigara in gura si se pregateste sa o aprinda. A mai facut-o de o mie de ori inainte. Actiunea este un automatism, o rutina. Insa in aceasta zi, in acest moment, se intampla ceva. Poate ca a citit o carte. Poate ca a auzit acest dialog. Nu conteaza. Chiar acum, este deasupra oricarei gandiri. Actioneaza din impuls. Impulsul divin din el a ales sa slujeasca Viata Insasi, inainte de a sluji Micul Sine. Fara a se gandi, omul pune jos tigara neaprinsa. Arunca si chibriturile. Dintr-o data, ii este foarte clar ca nu o sa mai fumeze. Claritatea i-a venit fara ganduri. Pur si simplu, este o cunoastere. Lunga sa lupta cu tutunul a luat sfarsit.

O femeie se trezeste in toiul noptii. Si-a auzit copilul plangand. Este epuizata. A avut o zi lunga, ce pare sa se lungeasca si mai mult. Dar acum, ea nu se gandeste la asta. Nu se gandeste la nimic. Se misca rapid si iubitor, cu inima deschisa larg. Asa este o mama - si nimic nu se aseamana cu asta, in univers.

Aceasta este o fiinta care actioneaza dupa impulsul divin. Ea este Divinul, care se exprima pe sine impulsiv. Zambeste bebelusului pe care il tine in brate, iar zambetul acesta nu este creat de mintea ei. El vine direct din cer. Asta inseamna a sluji Viata prin Viata si prin tot ce este In viata - inainte de a avea vreun gand legat de asta. Asta inseamna a sluji inca dinainte de a te gandi sa slujesti.
Acesta este genul de lucru pe care il faci cand esti afara din minte. Nu esti blocat in minte. Vii din cu totul alt loc. Asta inseamna "pastrare". Aceasta idee, de a servi Viata Insasi inainte de a sluji Micul Sine - asta inteleg eu prin "a pastra". Nu este ceva ce decizi constient. Este o combinatie a alegerii subconstiente, a alegerii superconstiente si a alegerii supraconstientului tau - adica a "Marelui Sine".

Daca v-am starnit interesul cartea o gasiti la http://www.editura-foryou.ro/

2 februarie 2010

Arthur Benjamin - "Matemagie"

Arthur Benjamin combina matematica cu magia. Tipul e mai rapid decat un calculator, ridica la patrat numere formate din 2,3,4 chiar si 5 cifre :D, iti spune chiar si in care zi a saptamanii te-ai nascut. Cum o face? Iti explica chiar el. Genial si foarte nostim tipu. O conferinta de la un eveniment "TED ideas worth spreding".
Conferintele TED prezinta oameni deosebiti cu idei deosebite, diferite descoperiri in diferite domenii, puncte de vedere despre lumea in care traim. Siteul oficial : www.ted.com

Pentru a vedea subtitrarea in limba romana, apasati butonul rosu "View subtitles" (in josul ecranului video) si sa alegeti "Romanian".



Alte conferinte interesante gasiti in categoria TED Ideas

26 ianuarie 2010

Film - Without Limits ( 1998 )

"His spirit set a pace only his heart could follow."

Filmul prezinta povestea de viata lui Steve "Pre" Prefontaine, unul dintre cei mai buni alergatori de curse din lume, un om si un caracter deosebit, care si-a invins handicapul fizic ( un picior era mai lung decat celalalt ) si a devenit unul dintre cei mai iubiti sportivi din lume.
Filmul este foarte bine regizat si prezinta cu mare acuratete evenimentele si intamplarile din viata lui "Pre".

"Am crescut in Eugene si am vazut aproape toate cursele la care Pre a participat vreodata. A fost un erou al multimii. Mereu au fost doua curse...una pe care Pre o alerga, iar alta, mult in spate cu restul de alergatori. Nu a fost nimeni ca el. A fost talentat, "obraznic" si avea o carisma extraordinara. A spus lucrurilor pe nume in presa si nu s-a ferit niciodata de cei de la AAU. El a fost cel mai bun lucru care s-a intamplat vreodata pe pista de alergari.
Vazand filmul a fost ca un deja vu. E o recreere extraordinara cum e sa fi pe Hayward Field in timpul curselor lui Pre." - comentariul userului goffin preluat de pe imdb.com

Filmul l-am vazut cu vreo 2 ani in urma, o adevarata lectie de viata, de vointa, atitudine, credinta, tel. Un film care ne arata ca adevaratele limite in viata sunt doar cele pe care singuri ni le punem. "Pre" a fost cel care a trait fara limite.

Filmul online pe stagevu.com


Pentru a viziona filmul online aveti nevoie de DivX Player instalat. Daca nu il aveti se poate descarca AICI . Pentru Full Screen aveti buton in dreapta jos.
Click butonul download pentru ca filmul sa ruleze ( sa il lasati cateva minute sa se incarce )
Subtitrarea la film o puteti descarca AICI.

25 ianuarie 2010

In Memoriam - Steve Prefontaine

"It's more than just a race."

O adevarata legenda Steve "Pre" Prefontaine
( 25.01. 1951 - 30.05.1975 )

Unul dintre cei mai buni atleti ai lumii. S-a stins la doar 24 de ani.

Liceul Marshfield ( 1966-1970 )
Ca si boboc al liceului Marshfield din Coos Bay, Oregon, Prefontaine a gasit un oarecare succes in cursele de cross country. La prima aparitie, sub indrumearea antrenorului Walt McClure, el s-a plasat pe locul 53 in crossul statului Oregon.
În timpul primul an de liceu, Prefontaine a stabilit recorduri personale relativ modeste de 5:01 la cursa de o mila şi 10:08, la două mile. Hotarat sa isi imbunatateasca timpul,Prefontaine a urmat un plan de antrenament extrem pe timpul verii si s-a clasat pe locul 6 la crossul statului de la sfarsitul anului.
A continuat sa se antreneze cu rigurozitate pentru a trece la cursele pe pista. A urmat apoi un 4:31 la o mila in sala. Apoi a castigat fiecare cursa la care a participat, inclusiv campionatul statului Oregon, si a stabilit un nou record national al liceelor la cursa de 2 mile - 8:41.5, record detinut de Rick Riley 8:48.3 din 1966.

Universitatea din Oregon ( 1970-1973 )
Dupa terminarea liceului Prefontaine s-a inscris la Universitatea din Oregon unde s-a antrenat sub indrumarea antrenorului Bill Bowerman ( care in 1964 a infintat Blue Ribbon Sports cunoscut azi ca Nike Inc. )
A castigat de 3 ori Division 1 NCAA Cross Country Championships, si de 4 ori la rand cursa de 5000m pe pista. Prefontaine a fost un alergator agresiv, iesea tare din prima in fruntea plutonului si nu renunta la conducere.
Cateva din afirmatiile lui :

"No one will ever win a 5,000 meter by running an easy two miles. Not against me".
"I am going to work so that it's a pure guts race. In the end, if it is, I'm the only one that can win it"
"To give anything less than your best is to sacrifice the gift"
"I don't go out there and run. I like to give people watching something exciting"

Prefontaine ajunge in atentia intregii mass-media din SUA si apare pe coperta Sport Illustrated la varsta de 19 ani.
"Pre" stabileste recordul American la cursa de 5000 m, eveniment ce il duce la Jocurile Olimpice de vara din 1972 Munchen. In finala, "Pre" preia conducerea in ultima mila, dupa primele 2 mile cu un ritm lent. A condus cursa pana la ultimii 150m apoi a cedat in fata castigatorului Lasse Viren, a medaliatului cu argint Mohammed Gammoudi. A pierdut medalia de bronz in fata britanicului Ian Steward pe ultimii 15 m.

Post Universitar ( 1974 -1975 )
Prefontaine se pregateste intens pentru Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. In tmp ce se antrena la Track oregon Club, "Pre" stabileste recordul american in fiecare cursa de la 2000 la 10.000 .

Pe 30 Mai 1975 Steve Prefontaine moare intr-un accident de masina, incercand sa evite o coleziune ca o alta masina se izbeste de un perete de piatra de pe marginea drumului.



Running Legends - Steve Prefontaine


Vizitati si siteul oficial dedicat Steve Prefontaine AICI

Pe maine filmul despre viata lui Steve Prefontaine.

20 ianuarie 2010

Osho - Iubirea poate avea trei dimensiuni


Iubirea poate avea trei dimensiuni

1. Prima dintre ele este dependenta

Este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului.

2. A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente

Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta. Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o
compromita.

3. A treia posibilitate este interdependenta

Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis.
Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri.
Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice.
A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho

8 ianuarie 2010

Discutii despre viata

intre doi embrioni.

- Si tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic.

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.

- Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii… eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

7 ianuarie 2010

Film - The Ultimate Gift ( 2006 )

Un fim plin de lectii de viata, care scoate in evidenta ca cea mai mare bogatie in viata, desi uitam de ea, e bogatia sufleteasca. Absolut inspirant.

Prezinta povestea tanarului Jason Stevens un pusti arogant si rasfatat care nu a muncit nici macar o zi din viata lui, o poveste a calatoriei in sensul de initiere.

Cand bogatul sau bunic moare,Jason se gandeste ca va mosteni o buna parte din averea batranului, dar pentru a intra in posesia ei are de indeplinit conform testamentului douasprezece sarcini lunare(fiecare sarcina este centrara in jurul unui cadou) , la finalul carora ar trebui sa aiba raspunsul la intrebarea : “Care este relatia dintre bogatie si fericire?”

In timp ce isi indeplineste sarcinile Jason o cunoaste pe Alexia si fiica acesteia Emily,o fetita misterioasa care sufera de leucemie. Pe parcursul celor douasprezece luni Jason ii ofera lui Emily compania si sprijinul lui incercand sa ii infrumuseteze viata pe care o mai are de trait,tot atunci Jason realizeaza ca bunicul sau insemna mai mult decat un multimilionar. - cinemarx.ro

Trailer

Filmul online pe stagevu.com


Pentru a viziona filmul online aveti nevoie de DivX Player instalat. Daca nu il aveti se poate descarca AICI . Pentru Full Screen aveti buton in dreapta jos.
Click butonul download pentru ca filmul sa ruleze ( lasati cateva minute ca filmul sa se incarce.
Subtitrarea la film o puteti descarca AICI. , varianta : Subtitrare #7: The Ultimate Gift 2007 DvDRip.Eng-FxM

6 ianuarie 2010

Film - The Blind Side ( 2009 )

Un true story emotionant. Viata lui Big Mike, un baietel de nici 18 ani, care fuge de fiecare data cand este dus la vreun orfelinat, doarme pe unde apuca, cu o mama dependenta de alcool si droguri pe care nu a vazut-o de cand era mic, cu un tata pe care nici maicasa nu il cunoaste. Baiat cu o statura impresionanta pentru varsta lui, extrem de linistit si foarte tacut, respins si dat afara de la mai multe scoli, dar care are o pasiune pentru jocurile cu mingea. Intr-o seara o intalneste pe Leigh Ann Tuohy ( Sandra Bullock ), care ii ofera adapost peste noapte, un pat de care Mike nu a avut parte nicodata.
Acea seara urma sa ii schimbe viata pentru totdeauna.

Trailer.

30 decembrie 2009

David Hoffman despre cum e să pierzi totul

Trebuie sa iasa ceva bun din ceva rau. Aceasta "tragedie" nu il doboara pe David Hoffman, dimpotriva il inspira si motiveaza sa vina cu idei noi astfel incepe un nou proiect din tragedia lui "O viata pe bucatele".
"Keep your face to the sunshine and you will not see the shadows."

Click "View Subtitles" pentru subtitrare in limba romana.

21 decembrie 2009

Fa-ti timp

In trecerea grabita prin lume, catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzand,
Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricand!

Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti langa izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!

Fa-ti timp pentru-adevaruri si adancimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!

Fa-ti timp, pe-un munte seara, stand singur, sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!

Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrani,
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru caini

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!

Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!

Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!

Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa Inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!

Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plangi –
Comoara risipita a vietii n-o mai strangi!

- Rudyard Kipling -